Juventus Torino, echipa la care joacă portughezul Cristiano Ronaldo, a avut meci la mijlocul săptămânii cu Sampdoria, iar celebrul fotbalist a fost în centrul atenției.
Cristiano Ronaldo a marcat cel de-al doilea gol al echipei sale, care le-a și adus Victoria torinezilor, iar modul prin care a trimis mingea în plasă a făcut rapid înconjurul internetului.
Portughezul a marcat cu capul, lovind mingea atunci când aceasta se afla la înălțimea de 2,56 metri, în condițiile în care Cristiano Ronaldo are o înălțime de 1,87 metri.
După meci, Claudio Ranieri, unul dintre cei mai cunoscuți antrenori italieni, a afirmat că portughezul a părut a fi un star din NBA, cea mai importantă ligă de baschet din lume. Chiar și Cristiano Ronaldo a făcut o astfel de comparație, postând pe Instagram o fotografie cu momentul în care a lovit mingea, în descriere vorbind despre Michael Jordan: “CR7 Air Jordan”.
Fotografia postată de Cristiano Ronaldo a strâns, în mai puțin de 24 de ore, peste 8,5 milioane de like-uri și aproximativ 100.000 de comentarii.
Vezi și: Cum l-a urmărit un român pe Cristiano Ronaldo pentru un autograf
Gallery