• PRO TV
  • Fostul fotomodel Andrei Baciu se întoarce la Ministerul Sănătății

Fostul fotomodel Andrei Baciu se întoarce la Ministerul Sănătății

Fostul fotomodel Andrei Baciu se întoarce la Ministerul Sănătății

Recent, Andrei Baciu a fost desemnat secretar de stat la Ministerul Sănătății. 

Fostul fotomodel se întoarce astfel în ministerul menționat mai sus, după patru ani. În 2015, Dacian Cioloș l-a propus în guvernul său de tehnocrați pe Andrei Baciu, care pe atunci avea 28 de ani.

Citește și: Brad Pitt își petrece sărbătorile de iarnă cu Jennifer Aniston

La scurt timp după anunț, în social media au apărut numeroase imagini cu fostul fotomodel, în exercițiul funcțiunii, iar Andrei Baciu a fost retras din funcția de ministru, după numai patru ore. 

Andrei Baciu a absolvit Facultatea de Medicină în Bucureşti. Acesta a fost rezident în secția de chirurgie cardiacă a Spitalului Fundeni, apoi a lucrat doi ani în același domeniu ca medic rezident în Spitalul Universitar din Rouen, Franța, unde a fost implicat și în studii de cercetare internaționale.   

La acea vreme, stirileprotv.ro a consemnat și prezența unei partenere în viața lui Andrei Baciu. 
 

Pe blogul său, jurnalista Izabela Pănescu a postat o imagine în care Andrei Baciu apare alături de soția sa. Fotografia a fost făcută chiar la nunta Izabelei.

Foto: Facebook, www.izabelapanescu.ro
 

Vezi și: Robert Pattinson își datorează succesul rolului său din Harry Potter

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni