ß
AMI a lansat de curând, împreună cu Mark Stam, piesa “Ca să fii fericit”, o melodie despre iubire, care vorbește despre micile compromisuri pe care trebuie să ți le asumi într-o relație, pentru ca aceasta să funcționeze. dar și două piese în cadrul The Session, seria de videoclipuri alea unor piese de suflet ale artiștilor Global Records, “Ora mea exacta” și “Atât de fain”.
Despre clipurile filmate în cadrul The Session și despre sărbătorile de iarnă, AMI vorbește mai jos:
Ce-ți inspiră conceptul The Session și la ce te duce cu gândul?
AMI: Ce m-a atras foarte mult la acest concept a fost, în primul rând, simplitatea, care în același timp are un touch super cool & fresh. Un proiect care ne-a dat ocazia să prezentăm mai multe piese de care suntem noi atașați si pe care am vrut să le arătăm și publicului nostru.
În cât timp ai filmat cele două clipuri și ce reprezintă pentru tine cele două piese lansate în cadrul The Session?
Cred că a fost cea mai scurtă zi de filmare din viața mea, în condițiile în care am filmat două clipuri în șase ore. Am avut o super echipă pe set, iar băieții care s-au ocupat de realizarea videoclipurilor au făcut o treabă excelentă.
Piesele pe care le-am prezentat în acest concept sunt piese dragi sufletului meu și mi-am dorit ca publicul meu să le audă și să le vadă exact așa, într-un cadru simplu și de effect, cum este The Session!
Sunt două piese diferite ca stil, însă ambele îți dau un vibe pozitiv. Ce te-a inspirat la fiecare dintre ele?
La piesa “Atât de fain” am o poveste scurtă și drăguță. M-am întâlnit cu Florian Rus în studio, amândoi fiind ardeleni, i-am propus să facem o piesă care să se numească fix așa, “Atât de fain”, pentru că eu folosesc des această expresie, îmi doream să o pun și pe muzică. Zis și făcut în două ore. Și chiar a ieșit fain.
De “Ora mea exactă” m-am atașat în urmă cu vreun an, când am auzit-o pentru prima oară și le-am zis lui Alex Pelin și lui Adi Colceru că asta trebuie să fie neapărat piesa mea. Simțeam nevoia să cânt și o piesă mai dinamică, iar “Ora mea exactă” era fix ce îmi trebuia! Pe lângă asta, îmi doream să pun în producția unei piese efectul de vocoder și s-a potrivit mănuță pe această piesă.
Cum îți vei petrece sărbătorile anul acesta, ce-ti dorești de Crăciun și de la noul an?
Sărbătorile mi le petrec în familie, la Baia Mare. E o tradiție deja să fiu alături de cei dragi. Și tot ce îmi doresc atât de Crăciun, dar și de Anul Nou este să am parte de liniște, să mă bucur de fiecare moment în parte, să trăiesc fiecare clipă așa cum îmi este dată!
Vezi și: Sărbătorile, în familia lui Keo