ß
YouTuber-ul Daragiu alias Alpaca Legion, invitat special în cadrul celei de-a doua ediții a maratonului de gaming caritabil organizat de către Hospice Casa Speranței în parteneriat cu Nexus România.
Sute de cazuri, zeci de copii cu boli incurabile, zeci de adulți pentru care cel mai bun prieten și totodată cel mai mare dușman este timpul. Pentru toți aceștia, Hospice Casa Speranței alături de Nexus România au organizat cel mai mare maraton de gaming destinat strângerii de fonduri pentru sutele de pacienți cărora Hospice Casa Speranței le poate oferi cel mai de preț cadou, "timp".
Într-un maraton de peste 12 ore, Daragiu alături de JaxyTV, AlexaTV, Skaaro, OvvY, ZappyTV, Neveu, imoGen au adunat 13 mii de euro, suma donată în totalitate către Hospice Casă Speranței și destinată îngrijirii paliative bolnavilor diagnosticați cu boli incurabile.
" Evenimentul a fost un adevărat succes. Donațiile au fost mult mai mult peste așteptările mele. Nu am mai văzut vreodată, pe partea de gaming, mai multă implicare, atât din partea celor care au făcut live-urile, cât și a celor care au donat și care au i-au încurajat și pe alții să doneze.
După mine, gaming-ul a reușit să fie mult mai mult decât un mod de a petrece timp online, a fost o dovadă de prietenie adevărată și sprijin acolo unde contează cu adevărat". spune Daragiu.
Realizator al seriei "Trending Review cu Daragiu", difuzată pe protvplus.ro, Daragiu este unul dintre cei mai apreciați YouTuberi români care, de-a lungul timpului, a adunat în jurul sau o comunitate fidelă, sinceră și foarte unită. "Parodiile animate", "Jurnalul lui Daragiu", "Clasa de YouTuberi" sunt doar câteva dintre seriile care l-au consacrat.
În anul 2019 a participat la cel mai ambițios proiect al protvplus.ro – "Viața Bate Vlogul", un reality show în care protagoniștii sunt 8 renumiți content creators din România, iar Daragiu, prin povestea spectaculoasă a vieții sale, a inspirat mii de tineri.
HOSPICE este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate de acest tip.
Organizația are două centre cu servicii integrate, în Brașov și București, și echipe mobile în Făgăraș și Zărnești, pentru îngrijirea persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere.
În cei 27 de ani de existența, HOSPICE a adus alinare și speranța pentru aproape 30.000 de copii și adulți cu boli incurabile.
Gallery