Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, PRO TV transmite concertul extraordinar de colinde și cântece al Andrei.
Concertul susținut de Andra a fost unul caritabil, seara aducând o donație de peste 200.000 de euro pentru Hospice Casa Speranței.
Iată ce a declarat Andra, după concert: "Opera Națională a fost un loc ideal pentru acest concert extraordinar de colinde și cântece de Crăciun. Voiam să transmit publicului solemnitatea momentului, faptul că ne-am adunat nu doar pentru a ne bucura de atmosfera sărbătorilor, dar și pentru a dărui. Am cântat cu tot sufletul, atât eu, cât și invitații mei, iar seara a adus o donație de peste 200.000 de euro din partea companiilor prezente în sală pentru Hospice Casa Speranței. Am avut emoții mai mari ca niciodată pentru că alături de mine a urcat pe scenă, pentru un duet, chiar fetița mea, Eva. Sper ca cei de acasă, care văd spectacolul în a doua zi de Crăciun pe PRO TV, să simtă căldura pe care am vrut să o transmitem și să se gândească și ei cum pot ajuta mai mult, cum pot fi mai buni".
Acesta a fost primul concert în care Andra a cântat alături de fetița ei, Eva, piesa ”Deschide ușa, creștine!”. Printre invitați s-au mai aflat Paula Herlo, Mircea Radu, Narcisa Suciu și Bodo (Proconsul).
Gallery