Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au trăit o sperietură maximă când și-au dat seama că au fost prădați de hoți. Designerul a povestit pe pagina sa de Facebook prin ce a trecut în momentul în care văzut ce i-a dispărut din casă.
Alexandru Ciucu și soția sa, Alina Sorescu, împreună cu cele două fetițe ale lor, se aflau în casă în momentul în care hoții i-au jefuit. Ciucu a dezvăluit pe Facebook că hoții i-au luat trei tablouri cu valoare sentimentală. Acesta a mai anunțat că nu ține bani și nici lucruri valoroase acasă.
“Am trăit neplăcută experiență de a fi vizitați de hoți în noaptea trecută. Din fericire, suntem toți vii și nevătămați. La prima vedere, au dispărut doar trei tablouri la care țineam foarte mult, fiind pictate de o artistă foarte talentată și o apropiată a familiei. Sentimentul că te poți întâlni (tu sau, și mai grav, copilul tău) cu un răufăcător în propria casă lasă urme sufletești foarte adânci.
Sunt recunoscător Poliției Voluntari, care a fost foarte promptă până acum. Primul echipaj a ajuns în aproximativ 10 minute de la sesizare și cam după încă vreo ora și cei de la Criminalistică pentru prelevarea de probe ADN, amprente, fotografii, etc. Toți mi s-au părut foarte amabili, profesioniști și, poate cel mai important, OAMENI.
Pun mai jos câteva poze de la locul faptei (care mi se par desprinse din filme), dar și poze cu tablourile furate. În caz că le vedeți pe undeva (pe net, galerie de artă, colecție privată etc), să știți că sunt ale noastre. Dacă se mai întamplă ceva notabil, vă anunț.
P.S. Pentru alți eventuali hoți, nu ținem nici bani și nici bijuterii de valoare în casă", a scris Alexandru Ciucu pe Facebook.
Gallery