ß
Echipa România, te iubesc! se întâlnește cu cititorii din București, Bacău, Iași, Rădăuți, Suceava, Baia Mare, Cluj, Sibiu și Brașov.
Paula Herlo, Alex Dima, Cosmin Savu, Cristian Leonte, Paul Angelescu și Rareș Năstase îi așteaptă pe români la evenimentele de lansare pentru cel de-al doilea volum – ”Ne facem bine”, în mai multe orașe din țară.
Volumul ”Ne facem bine”, lansat împreună cu Editura Humanitas, este o antologie de fapte extraordinare văzute și vorbite la România, te iubesc!.
„Este o carte pe care o deschidem cu optimism, ne-o dorim inspirație pentru cei care își doresc să facă binele și model tuturor celor care văd prea multe tonuri închise în viitorul României. Oamenii care fac binele sunt eroii acestei cărți. Oameni care s-au ridicat deasupra propriei condiții, unii deasupra vremurilor, și și-au dus tot mai sus visul, familia, comunitatea. Ei și ele au harul de a-i ajuta pe alții – în suferință sau în nevoie –, au darul și norocul să devină lideri în munca lor.
Ei și ele sunt dovezi că se poate, că voința și munca aduc rezultate, împlinire și chiar fericirea, după 30 de ani în care prea mulți români au fost alungați din țară de lipsa oportunităților oneste, de incompetenți sau ticăloși instalați peste noapte în posturi de decizie, de proiecte veșnic neîncepute vândute ca promisiuni ferme.
Volumul acesta le este închinat oamenilor care împing lucrurile înainte în jurul lor, celor care luptă să schimbe lucruri ce se încăpățânează să rămână neschimbate.
Este un semn de mulțumire și în același timp îndemn pentru veșnicii pesimiști sau demotivați. Oamenii acestei cărți merg într-o direcție pe care noi o credem din suflet bună de urmat, toți cei care avem speranță și muncim ca să ne facem bine“, a spus Cristian Leonte, prezentatorul emisiunii România, te iubesc!.
Cititorii se vor putea întâlni cu echipa România, te iubesc!, în cadrul unor evenimente de lansare cu sesiuni de autografe, în mai multe orașe din țară.
Programul turneului de lansare a volumului România, te iubesc!:
• București – vineri, 13 decembrie, ora 19:00, Librăria Humanitas de la Cișmigiu
• Bacău – sâmbătă, 14 decembrie, ora 17:00, Universitatea ”Vasile Alecsandri”
• Iași – duminică, 15 decembrie, ora 16:00, Ateneul Național din Iași
• Rădăuți – luni, 16 decembrie, ora 13:30, Așezământul de copii ”Sfântul Ierarh Leontie”
• Suceava – luni, 16 decembrie, ora 18:00, Universitatea ”Ștefan cel Mare”, Auditorium ”Joseph Schmidt”
• Baia Mare – marți, 17 decembrie, ora 18:00, Centrul Universitar Nord, Biblioteca Universitara
• Cluj – miercuri, 18 decembrie, ora 18:30, Librăria Humanitas
• Sibiu – joi, 19 decembrie, ora 18:30, Librăria Humanitas
• Brașov – vineri, 20 decembrie, ora 18:30, Universitatea Transilvania
• București – sâmbătă, 21 decembrie, ora 17:00, Diverta Lipscani
Tu când ai spus ultima dată România, te iubesc?
Toate reportajele pot fi urmărite pe www.romaniateiubesc.stirileprotv.ro.
Gallery