Puţine persoane se prezintă la medic pentru controale periodice, dar şi mai puţine îşi fac analizele de sânge la timp.
Specialiştii recomandă persoanelor cu vârsta peste 35 de ani să facă anual un set de investigaţii pentru sânge.
Mai jos găsiţi lista analizelor care trebuie realizate după 35 de ani:
Hemoleucograma este testul care arată numărul de celule roşii, celule albe şi trombocite din sânge. Testul este unul de rutină şi poate depista afecţiuni precum anemia, apariţia febrei sau a diferitelor vânătăi. Prin această analiză se poate ţine sub control o afecţiune deja existentă şi se poate urmări tratamentul de chimioterapie.
Această analiză măsoară viteza de sedimentare a celulelor roşii din sânge (eritrocite), în decursul unei ore. Testul ajută la depistarea afecţiunilor care provoacă diferite inflamaţii în organism. O valoare normală este între 0-30 mm/h şi diferă în funcţie de sex şi vârstă.
VSH marit? Afla ce indica aceasta analiza
Rolul analizei este de a măsura conţinutul de glucoză din sânge, pe nemâncate (a jeun). Aceasta se realizează după opt ore de la ultima masă. O valoare între 110 și 125 mg/dl poate indica riscul de prediabet, iar una egală sau mai mare de 126 mg/dl definește diabetul zaharat.
Este o analiză de sânge prin care se verifică numărul lipoproteinelor cu densitate scăzută (LDL-colesterolul) şi numărul lipoproteinelor cu densitate mare (HDL-colesterolul). Testul măsoară şi nivelul trigliceridelor. Acesta poate determina riscul de apariţie a bolii coronariane.
Testarea transaminazelor evaluează buna funcţionarea a ficatului. Valorile normale trebuie să se menţină sub 40 UI/l, cu menţiunea că valorile pot diferi, în anumite limite, în funcţie de laborator. O creştere uşoară a valorilor nu trebuie să reprezinte neapărat o boală de ficat. Se recomandă un regim fără alcool, medicamente în exces, cu activitate fizică şi repetarea analizei la două-patru săptămâni.
Ureea şi creatinina sunt indicatori ai funcției renale. Ureea este sintetizată în ficat, fiind un produs al metabolismului proteinelor, şi reprezintă 80-90% din nitrogenul non-proteic excretat de organism. Ea se măsoară folosind metode enzimatice.
Creatinina este tot un produs al nitrogenului non-proteic, produsă prin ruperea creatinei și a fosfocreatinei. Pentru măsurarea acesteia se pot folosi două metode, una chimică şi una enzimatică. Valorile normale ale creatininei la femei sunt cuprinse între 88-128 ml/min. Bărbaţii au valori ale creatininei între 97-137 ml/min.
Sideremia stabileşte cantitatea de fier din organism, care variază în funcţie de sex şi vârstă. Organismul unui adult conţine 4-5 g de fier, din care 65-70% se găsește sub formă de hem. Analiza măsoară cantitatea de fier condusă de transferină în sânge, capacitatea totală de legare a fierului şi coeficientul de saturaţie a transferinei.
Calciul este necesar pentru menţinerea sănătăţii oaselor din organism. El ajută şi la buna funcţionare a celulelor nervoase şi musculare. Necesarul de calciu variază în funcţie de vârstă, sex, dar şi de starea de sănătate. O persoană adultă are nevoie de 1.000-1.200 mg/zi. Deficitul de calciu se poate manifesta prin: cârcei, tulburări cardiace, senzaţie de amorţeală şi furnicături în membre, palpitaţii, dureri de cap intense, rahitism şi tulburări de creştere, osteoporoză.
La fel de important pentru organism precum calciul, magneziul are un rol important în buna funcţionare a sistemului osos, în sănătatea inimii, a sistemelor nervos şi muscular, în reglarea glicemiei, dar şi în digestie. Deficitul de magneziu se poate manifesta prin: contracturi musculare, tulburări digestive şi ale ritmului cardiac, insomnie, stări anxioase, atacuri de panică şi depresie. Necesarul zilnic de magneziu pentru o persoană adultă este de 5 mg pe kilogram corp.
TSH, adică hormonul de stimulare tiroidiană, este produs de glanda pituitară. Hormonul are rolul de a regla cantitatea de hormoni tiroidieni eliberaţi de glanda tiroidă în sânge. Nivelul TSH-ului din sânge este esenţial pentru depistarea hipotiroidismului sau a hipertiroidismului. Determinarea FT4 este un element important în diagnosticul clinic de rutină. FT4 împreună cu TSH-ul determină afecţiunile tiroidiene.
Taguri: analize, TSH, calciu, magneziu, hemoleucogramă,