La aproape 40 de ani de când una dintre cele mai apreciate actrițe de la Hollywood, Natalie Wood, a murit în condiții misterioase în timp ce se afla pe un iaht, detalii noi din acea noapte tragică sunt dezvăluite.
Recent, într-un interviu pentru Dr Oz Show, Dennis Davern, căpitanul vasului pe care Natalie Wood se afla în noaptea morții sale, a dezvăluit și partea sa de poveste.
Citește și: Ce se va întâmpla la moartea Reginei Elisabeta a II-a. Aceasta și-a plănuit în detaliu înmormântarea
Potrivit acestuia, camera în care actrița și soțul ei, actorul Robert Wagner, era devastată și părea că cei doi locatari avuseseră parte de o ceartă explozivă.
Pe același vas, în acea noapte, se afla și actorul Christopher Walken, care la auzul veștii că Natalie a dispărut, a izbucnit în lacrimi.
Căpitanul spune: ”Părea că o furtună trecuse prin camera lor. Toate lucrurile erau vraiște, nnimic nu mai era la locul lui. Am găsit unul dintre cerceii ei, care fusese aruncat într-un colț. Nu știu dacă fusese smuls din urechea ei, erau perne aruncate peste tot. În camera aceea, avusese loc o ceartă răvășitoare”.
Natalie Wood avea 43 de ani când a fost găsită înecată aproape de Catalina Island, în California de Sud, după ce a dispărut după propriul ei iaht, numit Splendour.
Moartea sa tragică a captivat publicul ani la rând, în special din cauza evenimentelor suspecte care au dus la dispariția sa. Mult timp, soțul său, Robert Wagner, a fost considerat suspect, dar nu a fost niciodată acuzat de crimă.
Cauza decesului a fost inițial stabilită drept înec accidental, ca apoi să fie schimbată în ”înec și alți factori nedeterminați”, în momentul în care departamentul de poliție din Los Angeles a redeschis investigația.
Foto: Profimediaimages.ro
Vezi și: Trending Review cu Daragiu
Gallery