INTERVIU Andreea Esca: ”În fiecare an, de 1 Decembrie, am emoții extraordinar de mari”

Redacția Redacția

Actualizat 29. 11. 2019

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

Pe 1 Decembrie, se împlinesc 24 de ani de când Andreea Esca a rostit pentru prima dată, la PRO TV, ”Bună seara, România! Bună seara, București!”.

Cu această ocazie, Andreea Esca a acordat un interviu protv.ro în care vorbește despre cariera sa impresionantă, despre relația cu fanii săi, despre motivele pentru care nu a plecat din România sau care este cel mai frumos compliment pe care l-a primit în toți acești ani. 

Pe o scară de la 1 la un milion, câte emoții ai avut când ai rostit pentru prima oară: ”Bună seara, România!”?

Deși pare incredibil, am început să am emoții mai mari o dată cu trecerea timpului decât la început. Știi, la început,  ești mult mai tânăr, mai entuziast, nu realizezi foarte tare care este responsabilitatea pe care o ai ... Dar, da, îmi aduc aminte că atunci am avut emoții foarte mari pentru că, înainte să încep eu jurnalul, cred că fusese transmisia de la Palatul Parlamentului, unde s-a vorbit despre faptul că se lansează PRO TV, și după ce au terminat toți de vorbit, inclusiv președintele, mi-am dat seama că pe umerii mei rămâne toată treaba. 

Dar, în fiecare an, de 1 Decembrie, am emoții extraordinar de mari, simt un gol în stomac, exact ca înainte de concursurile la înot din adolescență sau înainte de teza de la școală sau de examen  la facultate... Și simt că îmi tremură vocea și nu pot să mă controlez, chiar dacă realizez că este cel mai ușor jurnal din timpul anului, pentru că toate acele materiale sunt făcute din timp, eu pot să-mi scriu textul și cu o zi înainte... Adică nu e ca o zi obișnuită, în care materialele vin în ultima secundă și scriem contra cronometru. Cu toate acestea, emoțiile sunt inevitabile. 

Ce-ți place cel mai mult la cariera ta de până acum?

Îmi place senzația pe care ți-o dă directul, tensiunea aceea. Mi se pare că nu poate fi înlocuită cu nimic, de aceea nici nu cred că mi-ar plăcea să fac o emisiune înregistrată. Mi se pare că se pierde toată această emoție, extrem de puternică... Eu sunt genul ”ori la bal, ori la spital”. Ori ai făcut bine, ori ai făcut prost. Deși sună ca o nebunie, cred că asta îmi place cel mai mult.

Ce înseamnă pentru tine să fii lider?

Sunt obsedată de perfecțiune, nu știu dacă e de la zodia mea, Fecioară, sau de la educația pe care am primit-o acasă... nu-mi dau seama, cred că sunt combinate cumva. Apropo de ce înseamnă să fii lider... cred că nimeni nu se hotărăște să fie lider: ”De mâine, eu o să fiu lider! Ia să mă pregătesc să fiu lider!”. Eu, de exemplu, nu cred în cărțile acestea, de genul ”Cum să devenim lideri în șase pași și cinci cuvinte”. Eu cred că, da, aceste cărți pot ajuta niște oameni, care au ajuns oricum lideri, să fie niște lideri mai buni decât ar fi fost. 

Cred că este mai important să te observe cineva și să-ți dea posibilitatea să fii lider într-un sens sau altul. Eu, de exemplu, chiar cred că învățătoarea mea este cea care mi-a deschis drumul către a fi lider. Atunci când eu aveam doar șase ani, ea mă îndemna tot timpul, mă punea șefa clasei, mă lăsa să-mi organizez colegii, pentru că probabil văzuse ceva în mine, într-o clasă în care eram 40 de elevi.

Trebuie să existe cineva care să te observe, să te încurajeze, să te pună într-un context, să te pună în valoare. Și cred că așa funcționează treaba asta cu leadership-ul. 

Pe urmă, îți dai seama că ești lider din chestiuni mărunte: dacă spun acum, hai să mergem mâine la petrecere, ia să vedem, câți oameni adunăm? De la mici detalii ca acestea, nu neapărat de la chestiuni grave, importante. Dacă dai alarma și merg 50 de oameni cu tine la film, înseamnă că ești lider. 

Acum, când toată lumea e pe social media, cum simți tu relația cu fanii tăi?

Social media are părțile bune și părțile rele. Într-un fel, înainte erai protejat de foarte multe gânduri negative, pentru că nu ajungeau la tine. Ajungeau mai repede mesajele oamenilor care voiam să-ți spună ceva frumos sau care îți trimiteau scrisori. Erau mai puțini cei care se apucau să scrie scrisori negative. Deși, și atunci erau hateri, doar că erau la plic (râde). Acum sunt hateri online. Diferența este că acum poți să le răspunzi cumva mai ușor. Oamenii trebuie să-și spună părerea... tu trebuie să accepți că sunt foarte mulți care te plac, foarte mulți care nu te plac... La sfârșitul zilei, important este ca tu să te simți confortabil cu ceea ai făcut, dacă ai făcut bine sau ai făcut rău. Dacă ții cont de niște lucruri, cred că poți să rămâi pe linia bună. 

Care a fost cel mai frumos compliment pe care l-ai primit din punct de vedere profesional?

Îmi face foarte mare plăcere când mă întâlnesc cu oameni care au plecat din țară acum 10 -15 ani și acum se întorc și-mi spun: ”Aaa, am fost atât de fericită că v-am văzut la televizor. Am simțit că m-am întors acasă”. Am rămas cumva un reper într-o lume în continuă schimbare. Oamenii pleacă, vin și, cumva, se regăsesc în țara lor prin mine. Și asta îmi face plăcere: că ei se identifică cu țara lor atunci când mă văd sau vorbesc despre mine.

Ce te face pe tine să te simți că ești româncă?

Absolut tot. Pe vremea când tatăl meu lucra la centrala de la Cernavodă, a plecat în Canada. Era prin ‘80 și ceva, când era foarte rău în România, iar eu și mama am fost convinse că va rămâne acolo. Și ne gândeam cum o să fugim și noi din țară. Dar tata s-a întors și multă vreme i-am reproșat acest lucru. Și el mi-a spus: ”Andreea, eu nu pot să plec, pentru că eu îmi iubesc foarte mult țara. Eu nu pot să-mi părăsesc țara”. Iar eu chiar nu înțelegeam. Iar acum îl înțeleg perfect. Adică nici eu nu aș fi putut să fac acest sacrificiu pentru copiii mei. Sigur că nu discutăm despre o situație în care sunt foarte mulți români, extrem de grea – oamenii aceia pleacă disperați dar, chiar și pentru un om care trăiește decent în România, poate ar fi existat o variantă mai bună. Eu nu aș fi putut să plec. Ce să zic? Îmi plac glumele noastre proaste sau bune sau cum or fi, sunt foarte atașată de prieteni, de viața la țară, de familie... 

Dacă ar fi să faci o declarație de dragoste României...

I-aș mulțumi pentru foarte multe lucruri frumoase pe care mi le-a oferit și aș certa-o pentru altele. 

PRO TV împlinește 24 de ani...

Da, dar eu nu, din păcate (râde). Dar să știi că aveam aproape 24 când am venit aici. Nu știu când au trecut anii ăștia, habar nu am, când îmi spui așa, niște cifre, mi se face frică, altfel nu realizez pentru că, așa cum îmbătrânești lângă un om și nu realizezi că îmbătrânești pentru că îl vezi în fiecare zi... așa și eu. Nu-mi dau seama când au trecut toți acești ani. 

Ai vreun regret legat de carieră? Te-ai fi văzut făcând altceva?

Nu am niciun regret. Când mă duc la teatru, mă mai gâdesc că îmi pare rău că nu m-au lăsat ai mei să dau la Actorie, după care, când văd ce se mai întâmplă în acest domeniu, mă gândesc că poate a fost mai bine așa. Dar, nu, nu am un regret. 

Dacă te-ai întâlni cu Andreea Esca la început de carieră, ce i-ai spune?

Am fost, foarte multă vreme, speriată de faptul că nu știu să fac altceva. Pentru că am avut această șansă, dar în același timp mi s-a părut un handicap, ca de la 19 ani și câteva luni eu să prezint știri. Și nu am avut niciodată o altă profesie. Și multă vreme m-am gândit: „Doamne, dar eu dacă nu aș mai face asta, nu știu să fac nimic altceva”. Le și spuneam prietenilor mei că mă enervează că n-am avut timp în facultate să lucrez la Pizza Hut, de pildă, să fiu și eu chelneriță, să mă duc să iau comanda: ”Ce doriți, Cola, mică, mare, medie, Fanta, Sprite?”. Adică, mi se părea tare să știi să faci chestii. Mi-a dispărut destul de târziu această teamă, atunci când am preluat revista The One. Chiar dacă nu mai făcusem presă scrisă, m-am dus, am început să învăț de la fiecare din redacție tot ceea ce trebuia să învăț. Și de la Marketing, și de la Vânzări... După un an-doi ani de lucrat acolo, am zis: ”Gata, din momentul ăsta, nu îmi mai este frică de nimic. Eu știu că aș putea să fac deodată trei joburi și, dacă am învățat și asta, pot să învăț orice!”. 

Dacă ar fi să-i transmit ceva Andreei de la început de carieră, asta i-aș spune: să nu intre în panică, pentru că poate să facă orice!

La final, un mesaj pentru toți fanii, telespectatorii, de 1 Decembrie...

Eu aș vrea doar să le mulțumesc pentru că datorită lor eu exist, datorită lor am toată această mulțumire, să le mulțumesc pentru fidelitate, pentru faptul că am reușit să trăim împreună atât de multă vreme și să ne bucurăm de fiecare zi, timp de 24 de ani. Mulțumesc!