• PRO TV
  • Gabriel Cotabiță, dezamăgit de muzica de la radio: Obligatoriu auzi Carla’s Dreams, The Motans și Irina Rimes

Gabriel Cotabiță, dezamăgit de muzica de la radio: Obligatoriu auzi Carla’s Dreams, The Motans și Irina Rimes

Gabriel Cotabiță, dezamăgit de muzica de la radio: Obligatoriu auzi Carla’s Dreams, The Motans și Irina Rimes

Gabriel Cotabiță a dat glas nemulțumirii întregii sale generații de artiști, nemulțumită că nu-și găsește loc în playlist-urile posturilor de radio. Ce spune cântărețul de muzica unor artiști tineri precum Irina Rimes și Carla’s Dreams.

Gabriel Cotabiță (64 de ani) s-a confesat pe rețelele sociale, unde le-a dezvăluit fanilor săi că obișnuiește să folosească serviciile companiilor de ride-sharing din România. De fiecare dată când nu ia mașina personală, Cotabiță intră în contact cu preferințele muzicale ale tinerei generații. Iar la radio nu e aproape niciodată muzica pe care se aștepta el să o audă.

„Nu mai contează că e muzică în engleză și uneori în spaniolă. Cu asta m-am obișnuit, românul este poliglot și înțelege, desigur, toate versurile. Altceva mi-a atras atenția. Dacă e muzică Româneasca, obligatoriu auzi Carla-s dreams, The Motans și Irina Rimes. Cu tot respectul pentru valoarea incontestabilă a proiectelor dar... nu cumva e prea mult?”, se întreabă artistul, care a primit răspunsuri cam acide de la cei care îi urmăresc conturile sociale.

Unii l-au făcut „frustrat”, pentru că nu poate vedea dincolo de propriile reușite și că nu apreciază munca artiștilor tineri. Alții, însă, i-au dat dreptate, spunând că nu trebuie să fii un artist valoros ca să ajungi la radio.

Cotabiță este de părere că un artist ajunge să fie difuzat în exces la radio datorită promovării intense, pe mulți bani, de care beneficiază acesta.

„Am înțeles că producătorii investesc foarte mult în promovarea pe radio, se plătește bine, dar haideți să păstrăm bunul simt. Nu am să cred niciodată în sintagma asta dorește lumea. Lumea nu poate să dorească ceva ce nu știe și așa se ajunge la anomalii care se descoperă în aparițiile live, care sunt penibile. Nu e suficient să cânți Live, trebuie să cânți bine. Comentarii?”, a continuat artistul.

„Artiștii vechi nu trebuie aruncați la gunoi”

Gabriel Cotabiță nu e singurul artist consacrat din România care este nemulțumit de muzica difuzată la radio. În toamna anului trecut, regretatul Mihai Constantinescu declara într-un interviu acordat PROTV.RO că politica posturilor de radio, care dezavantajează artiștii vechi, este de blamat.

„Îmi pare rău să o spun, dar există o politică a posturilor de radio care nu ne agreează pe noi, muzicienii mai vechi, cât ar trebui. Nu vreau să judec pe nimeni, asta este situația, există și foarte mulți tineri valoroși, care au făcut lucruri foarte frumoase, dar asta nu înseamnă că cei care au făcut istorie în muzică în țara lor trebuie aruncați la gunoi”, spunea Mihai Constantinescu în octombrie 2018.

Fotografii: Agerpres/PROTV.RO

Vezi și VIDEO: Gabriel Cotabiță și vacanțele

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni