În tinerețe era considerată artista cu cele mai sexy picioare din lumea rock, iar astăzi a împlinit 80 de ani și nu mai amintește deloc de diva care era în urmă cu aproximativ 50 de ani.
Tina Turner, căci despre ea este vorba, este una dintre cele mai mari artiste pe care le-a avut omenirea, câștigând nu mai puțin de opt premii Grammy în întreaga ei carieră. Chiar dacă din punct de vedere artistic a avut o carieră aproape perfectă, cântăreața a avut probleme în viața ei personală.
Din anul 2003 și până astăzi, Tina Turner a suferit două infarcte, iar în timpul mariajului cu Ike Turner, adică între anii 1962 și 1978, ea a fost nevoită să privească partide de sex pe care soțul ei le avea cu dame de companie.
Ajunsă la 80 de ani, Tina Turner nu mai amintește de artista sexy care era în anii ’80, având grave probleme de sănătate: a trecut printr-un transplant de rinichi și s-a tratat de cancer. “Am 80 de ani. Ce crezi? Cum mă gândeam că o să fiu la 80 de ani? Nu așa. Arăt bine, mă simt bine. Am trecut prin afecțiuni grave, dar acum le-am scos la capăt. E o a doua șansă în viață”, a spus cântăreața, potrivit celor de la The Mirror.
Vezi și: Românii au talent 2015: Emma Niculae - Interpretează piesa "Rolling on the river" (Tina Turner)
Gallery