ß
  • PRO TV
  • Poți reda zâmbetul unor copii dacă asculți colinde la concertul caritabil "Kids Meet the Orchestra"

Poți reda zâmbetul unor copii dacă asculți colinde la concertul caritabil "Kids Meet the Orchestra"

Poți reda zâmbetul unor copii dacă asculți colinde la concertul caritabil "Kids Meet the Orchestra"

La câtă magie au adus în copilăria ta cântecele de Crăciun, acum ai ocazia să dai înapoi din bucuria primită! 

Dacă eşti din Cluj sau te-ai decis să vizitezi oraşul (că tot a ieşit într-un top internaţional localitatea cu cel mai ridicat nivel de trai din România), ai ocazia ca pe 30 noiembrie să faci o magie pentru copiii mai puţin norocoşi! Şi asta doar ascultând colinde, în ultima zi de toamnă, la ora 19:00, la Auditorium Maximum din Cluj.

La concertul intitulat "Kids Meet the Orchestra" îi poți asculta pe cei de la Young Famous Orchestra, dirijați de Vladimir Agachi și pe cei de la Grupul Coral Sfântul Apostol Andrei, dirijaţi de preotul Decebal Corea. Gazda acestei ediții va fi Bogdan Bob Rădulescu, actor și comediant clujean.

Fondurile strânse în urma concertului vor ajunge la Secția Pediatrie IV, unde sunt internați copii cu probleme grave de nutriție încadrați în grad de handicap și care, din cauza diagnosticului, dezvoltă alte afecțiuni serioase, uneori cu imobilizare fizică.

Detalii despre bilete şi concert, găsiţi pe pagina de Facebook a evenimentului. 

Concertul este organizate de Asociația "Sfânta Elisabeta Feodorovna" și este susținut de Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Asociația "Sfânta Elisabeta Feodorovna" se axează pe sprijinirea copiiilor aflați în centrele de plasament rezidenţiale ori internați în spitale, a tinerilor care au părăsit sistemul de protecție a copilului, a mamelor care urmează să nască şi a persoanelor vârstnice fără aparținători.

 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni