ß
Adrian Mutu și soția sa, Sandra, se bucură de zile însorite, plajă și mare la mijlocul lui noiembrie. Cei doi și-au luat o vacanță și au mers în Abu Dhabi la un resort de lux.
Sandra și Adi Mutu au postat un selfie pe Instagram și mai multe story-uri, în care ne arată cât de bine se simt în vacanța lor la 30 de grade. L-au luat cu ei și pe micuțul Tiago, care se bucură din plin de vremea bună și de apa care îl înconjoară.
Îmbrăcată într-un costum de baie alb-negru, accesorizata cu ochelari de soare, Sandra s-a filmat la piscină în timp ce soțul sau ieșea din apă.
Sandra povestea mai demult că în genul acesta de vacanță își ia și mama cu ea, pentru a o ajuta cu micuțul Tiago.
În vârstă de 48 de ani, Mariana Bachici pare foarte implicată în creșterea nepoțelului sau, Tiago, alături de care apare în mai multe imagini pe Instagram. Chiar Sandra spunea într-un interviu că mama ei o ajută în creșterea celui mic. “ Sigur că a avea un bebe e solicitant, e foarte grea perioada de început, însă nu am fost singură nici măcar o clipă, spre norocul meu. Am avut-o pe mama în permanență, chiar și acum e încă la noi, și pe lângă mai am și o bonă internă”, spunea Sandra Mutu.
Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO de mai jos.
Gallery