Influența cromatică asupra stării noastre de spirit este un fapt deja dovedit și recunoscut, devenind unul dintre criteriile principale după care ne decorăm locuința sau ne îmbrăcăm.
Culorile au capacitatea de a ne calma, sau din contră, de a ne face să devenim mai agitați, au capacitatea de a ne înveseli, de a ne îmbunătăți starea de spirit și de a accentua anumite emoții.
Un lucru mai puțin cunoscut însă este acela că cei mici sunt mai sensibili în această privință, efectul cromatic fiind mai puternic în cazul lor. De asemenea, efectul culorilor asupra stării psihice a copiilor poate fi ușor diferit decât în cazul adulților, iar de aceste aspecte trebuie să țineți seama atunci când decorați camera celor mici.
Culorile reci
Dacă mulți dintre noi, adulții, asociem aceste culori cu o atmosferă ostilă, culorile reci în tonuri mai luminoase au un efect calmant asupra copiilor. În plus, acestea creează senzația de spațiu deschis, deci sunt perfecte pentru camerele cu suprafețe mai mici.
Culorile calde
Acestea insuflă un sentiment de bucurie și confort, motiv pentru care sunt foarte des folosite în domeniul decorațiunilor interioare. Spre deosebire de culorile reci, culorile calde oferă copiilor senzația unui spațiu mai intim în cazul unei camere care dispune de o suprafață mai mare.
De aceea este important să decorați în culori reci cu tonuri luminoase camerele mici, în timp ce pentru camerele mari sunt indicate culorile calde.
Roșu – are calitatea de a insufla energie și de a stimula mintea, accelerând totodată bătăile inimii și respirația. Prea mult roșu în camera copilului îi poate insufla un comportament agresiv, așa că trebuie folosite doar tonuri și nuanțe de roșu.
Verde – este culoarea naturii, astfel că va avea un efect calmant asupra copilului. De asemenea, îi va crește capacitatea de concentrare și de înțelegere.
Albastru – efectele sale sunt total opuse celor pe care le are culoarea roșie. Alungă starea de anxietate și calmează pornirile agresive, scăzând tensiunea arterială și pulsul.
Roz – deși este o culoare asociată camerelor pentru fete, poate fi folosită și pentru a decora dormitoarele băieților, având un efect calmant în ambele cazuri.
Portocaliu – este o culoare caldă, prietenoasă, tinerească, ceea ce o face ideală pentru camera copiilor. S-a dovedit că sporește încrederea de sine și sentimentul de independență.
Galben – insuflă bucurie și bună dispoziție, însă trebuie folosit în proporții moderate, întrucât prea mult galben va genera o stare de agitație și chiar furie.
Un element important de care trebuie să țineți cont atunci când decorați camera copilului este covorul, care trebuie să confere căldură și senzația plăcută de confort. Covoarele pentru copii Decorino Kids sunt alegerea ideală în acest sens, fiind disponibile în numeroase variante și combinații cromatice.
Cu cât copiii sunt mai mici, cu atât covoarele trebuie să fie mai mari, dat fiind că, în primii ani de viață, acesta va fi principalul „teren” pe care cei mici își vor petrece mare parte din timp.
Pe măsură ce copiii cresc, lăsați-i pe ei să își aleagă singuri covoarele, pentru că sunt singurele persoane care pot să facă cea mai bună alegere potrivită pentru ei. Nu va fi nevoie să mergeți cu ei din magazin în magazin, fiind suficient să consultați oferta de pe decorino.ro, capabilă să satisfacă toate gusturile copiilor.
În același timp, țineți cont și de părerile copiilor atunci când le decorați camera. Asta îi va face să se simtă mai responsabili, iar la finalul operațiunii puteți fi siguri că vor fi foarte mulțumiți de rezultat și se vor simți perfect în camera lor.