Un adolescent de 17 ani din SUA, născut în Marea Britanie, a fost exclus din selecta comunitate a jucătorilor de Fortnite după ce a fost prins trișând. Într-un mesaj pe YouTube, tânărul și-a cerut scuze public.
Jarvis Kaye, cunoscut în lumea gamer-ilor sub numele FaZe Jarvis, nu va mai putea juca niciodată jocul său preferat, Fortnite, deoarece a fost prins trișând. Tânărul, care este foarte popular pe YouTube și în comunitatea jucărorilor de Fortnite, e acuzat că a folosit aimboți pentru a obține avantaje în joc.
Aimboții sunt programe sau scripturi ilegale, care permit unui jucător să țintească mult mai bine adversarii din joc. Într-un filmuleț postat pe contul său de YouTube, adolescentul și-a cerut iertare.
Însă, Jarvis spune că a folosit acele scripturi doar pentru a realiza niște filmulețe pentru YouTube, pentru a-i distra pe fanii săi, nu pentru a câștiga avantaje în cadrul jocului.
FOTO: capturi video YouTube
„Tot ce am vrut este să fac acele filmulețe pentru a arăta cât de distractive și interesante ar putea fi pentru voi, cei care mă urmăriți. Nici nu mi-a trecut prin minte că aș putea fi interzis pe viață din Fortite pentru acele filmulețe. Vreau să fie clar: este pentru prima dată când fac așa ceva și, firește, nu am făcut-o în modul competiție al jocului”, a mărturisit adolescentul cu ochii în lacrimi.
El a cerut îndurare din partea reprezentanților Epic Games, compania care produce jocul Fortite. Însă, scrie TMZ, aceștia au fost neînduplecați.
Pe lângă interdicția de a juca Fortnite, reprezentanții Epic Games i-au blocat accesul la orice eveniment organizat pentru jucători și i-au interzis să creeze orice tip de conținut care are ca temă Fortnite.
În apărarea sa, FaZe Jarvis a spus că nu a știut care vor fi consecințele actelor sale și că nu a folosit softul ilegal în timpul misiunilor jocului.
Fortite a fost lansat în august 2017, iar în primele 5 luni jocul avea 30 de milioane de gameri înregistrați. Azi, peste 250 de milioane de oameni, cu precădere adolescenți, fac parte din comunitatea jocului.
Fotografii: Getty Images
Vezi și VIDEO: Ford Coppola și Martin Scorsese, împreună împotriva Marvel
Gallery