• PRO TV
  • Experimentați realitatea virtuală și înțelegeți inteligența artificială la Festivalul RADAR

Experimentați realitatea virtuală și înțelegeți inteligența artificială la Festivalul RADAR

Experimentați realitatea virtuală și înțelegeți inteligența artificială la Festivalul RADAR

RADAR – Romanian Artists Developing Alternative Realities, festivalul de new media art va avea loc între 1 și 3 noiembrie la Uzina Electrică Filaret.  

Evenimentul reunește peste 50 artiști și dezvoltatori din zona de realitate augmentată, realitate virtuală, videomapping, inteligență artificială, instalații interactive, animație, game art și sound design, dar și experiențe dedicate copiilor care vor transforma locația într-un mediu imersiv pentru vizitatori.

PROGRAMUL FESTIVALULUI

Vineri (1 noiembrie): 18:00 – 23:00 @Uzina Electrica Filaret | 23:00 Afterparty @Expirat
Sambata (2 noiembrie): 18:00 – 23:00 @Uzina Electrica Filaret | 23:00 Afterparty @Expirat
Duminica (3 noiembrie): 18:00 – 22:00 @Uzina Electrica Filaret




Categoria de instalații interactive aduce împreună atât artiști locali independenți, cum ar Cuscrew sau Alexandru Călin Mihalache, dar și instituții culturale reprezentate de MARe - Muzeul de Artă Recentă. Secțiunea va avea un invitat special, Saint Machine, un artist prezentat la nivel internațional și la Ars Electronica, cu o instalație bazată pe interacțiunea umană și aspecte din biologie cu rezultate neașteptate. Pe planul studiourilor locale, H3 va aduce două proiecte ce îmbină light și sound design, iar RIZI, studio creativ care activează în experience design, expune alături de CINETIc zece instalații dezvoltate în colaborare cu studenții de la UNArte. 




Pe lângă experiențele dedicate publicului care își dorește să afle potențialul creativ al tinerilor din România, RADAR va avea și o zonă dedicată copiilor- RADAR Kids. Secțiunea este creată special pentru ca cei mici să descopere noile tehnologii aplicate într-un loc de joacă art & tech. Categoria Education & Playground va conține primul spațiu imersiv pop-up dedicat copiilor, prin care aceștia vor explora o lume subacvatică prin videomapping interactiv, se vor transforma în personaje digitale prin inteligență artificială, vor desena în realitate virtuală sau vor viziona animații în realitate augmentată.

Fiecare seară din festival va introduce un line-up de artiști de videomapping care vor transforma vizual Uzina Electrică Filaret într-o scenă murală cu ajutorul celor de la Aural Eye, Noetic și Les Ateliers Nomad. În total, peste 150 000 lumeni vor lumina scena festivalului, iar după ora 11pm proiecțiile se vor muta la Expirat Halele Carol.

RADAR este platforma care înglobează mișcările creative de new media art sub o manifestare unitară ce prezintă zeci de proiecte care, odată cunoscute de public, se vor transforma într-un curent artistic de sine stătător. 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni