Adesea ni se adresează clienți care au de ales între a-și consolida și extinde o casă existența sau a o demola, pentru că apoi să construiască în loc o altă clădire.
Adesea ni se adresează clienți care au de ales între a-și consolida și extinde o casă existența sau a o demola, pentru că apoi să construiască în loc o altă clădire.
Dacă terenul pe care este amplasată casă este suficient de generos că suprafață, alegerea este mai simplu de făcut, deoarece constrângerile sunt mai puține. Poți demola clădirea existența și să ridici nouă casă fără probleme, exact după gusturile tale și ale membrilor familiei.
Dar ce te faci dacă terenul are dimensiuni (deschidere la stradă, adâncime), suprafață sau retrageri sub limitele de construibilitate stabilite prin regulamentul de urbanism? Într-o astfel de situație, dacă desființezi casă existența îți va fi foarte dificil, dacă nu chiar imposibil, să mai construiești pe același lot de teren.
La fel de greu de ales este și atunci când clădirea veche are o arhitectură pe care ori îți dorești foarte mult să o păstrezi, fiind de neilocuit, ori figurează în evidente că monument istoric, statut care impune o sumedenie de restricții.
Dacă vechea clădire este construită din paiantă, cu cărămidă de proastă calitate, care în timp s-a degradat iremediabil, ori dacă structura casei este foarte afectată iar fundația este ori absența, ori a fost făcută mai mult după ureche, opțiunea e aproape clară.
Ai nevoie de expertiză tehnică și de autorizație de construire
În oricare dintre aceste situații te-ai află, trebuie să te înarmezi cu foarte multă răbdare, fiindcă autorizația de construcție se va obține mai greu. Întreagă proiectare se va baza pe concluziile și recomandările rezultate dintr-o expertiză tehnică în construcții, pe care o poate face doar un expert tehnic atestat.
Traseul proiectului, în drumul sau spre autorizarea dată de serviciul de urbanism al primăriei, include și Inspectoratul de Stat în Construcții, de unde trebuie obținut un aviz, care uneori presupune efectuarea de completări fie la expertiză, fie la documentația tehnică. E clar că durata până la obținerea autorizației va fi mai mare, la fel și costurile, decât în cazul unei construcții noi, pentru care nu sunt necesare cele de mai sus.
În privința proiectării de arhitectură, s-ar putea crede că pornind de la un dat (situația existența în cazul unei clădiri vechi) libertatea de mișcare pentru extinderea unei case, fie pe orizontală, fie pe verticală prin supraetajare, este oarecum limitată. Până la un punct, cam așa ar stă lucrurile, fiindcă planul clădirii existente generează unele constrângeri funcționale care limitează realizarea unui partiu eficient. Însă imaginația și creativitatea arhitecților te vor ajută să te apropii de ceea ce ai fi putut obține și în cazul în care s-ar fi făcut proiectul pe un teren liber de construcții.
Vorbind acum despre partea de execuție a lucrărilor de consolidare și extindere, trebuie să te aștepți la costuri ceva mai mari, fiindcă e nevoie de soluții speciale, care presupun materiale și manoperă suplimentare, după cum se va recomandă prin expertiză tehnică.
Consulta un arhitect că să iei decizia corectă
În concluzie, sfatul celor de la Uberhause este că înainte de a lua o decizie dacă să consolidezi și extinzi o casă existența sau dacă să o desființezi pentru a construi una nouă să discuți cu un arhitect. Dincolo de consultanță absolut necesară într-o astfel de situație, firma de proiectare și contructii case București îți poate oferi, în sistem integrat, întreagă gama de servicii necesare, de la proiectare și până la execuția lucrărilor de construire.
Gallery