• PRO TV
  • PRO TV, lider de audiență în perioada iulie - septembrie 2019

PRO TV, lider de audiență în perioada iulie - septembrie 2019

PRO TV, lider de audiență în perioada iulie - septembrie 2019

În perioada iulie – septembrie 2019, PRO TV a fost lider absolut de audiență atât la nivel de grup (PRO TV, PRO CINEMA, PRO 2, PRO GOLD, PRO X, PRO TV International), cât și ca televiziune.

"Acest trimestru a fost bun, cu numeroase realizări. În primul rând, în această toamnă, am oferit una dintre cele mai complexe grile de programe a PRO TV, de până acum, cu șapte producții lansate în prime time. A fost un efort de echipă, rezultatele sunt extrem de satisfăcătoare, iar cifrele de audiență sunt mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut. Formatele noastre consacrate precum Vocea României, serialul VLAD, dar și noutățile sezonului: serialul Profu` și emisiunea Șefi sub acoperire, au fost preferate de publicul din România. Nu în ultimul rând trebuie să meționăm faptul că în această perioadă, PRO TV a difuzat cele mai urmărite partide de fotball din trimestrul 3, din ultimii 2 ani", a spus Aleksandras Cesnavicius, CEO PRO TV. 

În perioada raportată, grupul PRO TV (PRO TV, PRO 2, PRO X, PRO GOLD, PRO CINEMA, PRO TV International) a fost lider de audiență atât pe durata întregii zile, cât și în prime time. Pe parcursul zilei, grupul PRO TV a obținut o medie de 3.1 puncte de rating și 24.7% share*, în timp ce grupul media de pe locul secund a obținut 2.3 puncte de rating și 18.3% share. În prime time, grupul PRO TV a înregistrat o medie de 7.3 puncte de rating și 28.0% share, în timp competiția a avut 4.8 puncte de rating și 18.3% share. 

PRO TV, prima alegere a românilor!

În perioada iulie – septembrie 2019, canalul PRO TV a avut o medie de 2.7 puncte de rating și 21.3% share, pe parcusul întregii zile, în timp ce televiziunea de pe locul doi a avut o medie de 1.6 puncte de rating și 13% share. În prime time, PRO TV a fost lider detașat de audiență cu o medie de 6.3 puncte de rating și 24.1% share, urmată de televiziunea de pe poziția secundă care a obținut o medie de 3.6 puncte de rating și 13.9% share. 

Care au fost cele mai urmărite programe TV în trimestrul trei?

Programele PRO TV au fost, din nou, în fruntea clasamentelor:

- Cele mai urmărite Știri: Știrile PRO TV

- Cele mai urmărite programe din timpul întregii zile: Ce se întâmplă, doctore?, iLikeIT și Ce spun românii

- Cele mai urmărite programe din prime time: preliminariile Campionatului European de fotbal, urmate de Vocea României și meciurile din Europa League

- Cele mai urmărite seriale: Las Fierbinți, VLAD și Profu` 

- Top 50 cele mai urmărite filme: toate difuzate de PRO TV

Știrile PRO TV au ocupat podiumul în topul știrilor din România. Știrile PRO TV de dimineață au avut o medie de 2.2 puncte de rating și 31.6% share. Principalele Știri ale zilei, de la ora 19:00, au înregistrat o medie de 5.4 puncte de rating și 26.6% share, în timp ce al treilea jurnal din clasament, cel de la ora 17:00, a înregistrat o medie de 3.2 puncte de rating și 22.5% share. 

Toamna aceasta, pe durata întregii zile, românii au arătat un interes clar pentru informații despre sănătate, frumusețe și tehnologie și nu în ultimul rând, pentru divertisment. Emisiunea Ce se întâmplă, doctore? a obținut o medie de 3.5 puncte de rating și 23.6% share, iar iLikeIT a avut 3 puncte de rating și 22.8% share. Emisiunea Ce spun românii, prezentată de Cabral, își menține, în fiecare trimestru poziția de lider în acest top. În acest trimestru, emisiunea a avut 3.5 puncte de rating si 21.1% share. Tot în acest trimestru, Ce spun românii a difuzat ediția cu numarul 1.000 a acestei emisiuni! 

În prime time, pe lângă divertisment, românii au ales să urmărească și competițiile sportive. În acest trimestru, preliminariile Campionatului European și meciurile din Europa League au obținut aurul și bronzul în top 3 cele mai urmărite programe din prime time, cu o medie de 13.8 și respectiv 7.6 puncte de rating, și 47.5%, respectiv 26.7% share. Vocea României a obținut argintul în trimestrul trei în topul programelor din prime time, înregistrând o medie de 8.6 puncte de rating și 29.3% share. 

Serialul fenomen Las Fierbinți este lider în topul serialelor din România încă de la lansare. În acest trimestru, noul sezon a obținut o audiență medie de 9.3 puncte de rating și 27.4% share. Al doilea sezon VLAD și noua producție Profu` au înregistrat o medie de 8.5, respectiv 7.1 puncte de rating și 27.4%, respectiv 24.1% share. 

PRO TV a difuzat cele mai bune 50 de filme în perioada iulie – septembrie 2019. Cel mai urmărit film a fost Mecanicul 2, care a obținut o medie de 10.6 puncte de rating și 30.3% share. 

În fiecare zi, de luni până duminică, grupul PRO TV le oferă telespectatorilor români programe de calitate, divertisment de top și știri obiective.  

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni