Una dintre problemele cu care se confruntă des femeile este legată de apariția cearcănelor proeminente.
Acestea pot apărea din cauza lipsei de odihnă sau a alimentației necorespunzătoare și pot fi greu de îndepărtat. În afară de tratamentele cosmetice sau curele de detoxifiere la care se poate apela, cearcănele pot fi acoperite sau estompate cu ajutorul produselor potrivite de machiaj. Iată care sunt metodele corecte de a acoperi cearcănele, cu ajutorul unor trucuri utile, venite de la specialiști!
Primul pas pentru a acoperi cearcănele ține de alegerea corectă a nuanței produsului. Astfel, corectorul pe care îl vei folosi pentru a estompa cearcănele trebuie să se potrivească nuanței tenului tău, fiind cu cel puțin jumătate de nuanță mai deschis decât pielea ta. În caz contrar, cearcănele vor fi și mai vizibile.
Dacă ai cearcăne cu o tentă vineție sau mov, este indicat să optezi pentru un corector de culoarea piersicii, peste care să aplici un anticearcăn deschis, într-un strat fin, astfel încât să obții o acoperire bună. Cearcănele cu tentă roșiatică pot fi estompate cu ajutorul unui anticearcăn verde, în timp ce pentru cearcănele gri vei folosi un anticearcăn roz sau în nuanțe de piersică.
Pentru zona cearcănelor, peste stratul de fond de ten poți aplica și un iluminator, ideal în situația în care cearcănele sunt discrete. Corectorul poate fi folosit atunci când ai cearcăne pronunțate, însă alege produse cu o textură fluidă, care să aibă un aspect natural. În caz contrar, pielea poate căpăta un aspect inestetic și un aer îmbătrânit.
Indiferent de nuanța pe care o au cearcănele, specialiștii în machiaj recomandă ca anticearcanul să fie aplicat sub formă de triunghi inversat. De îndată ce ai aplicat produsul și l-ai lăsat să între în piele, poți folosi un burețel de machiaj, cu ajutorul căruia vei tampota pielea treptat, până când produsul este absorbit. Dacă ți se pare că ai aplicat prea mult produs și că tenul tău va avea un aspect prăfuit, nu te îngrijora! Poți elimina excesul cu ajutorul unui șervețel cosmetic, care absoarbe produsul suplimentar. Pentru a fixa corectorul și a continua restul machiajului, vei avea nevoie și de o pudră translucidă, care are rolul de a fixa și de a matifia tenul.
Pentru a distrage atenția de la cearcănele de care încerci să scapi, poți pune accent și pe machiajul potrivit al ochilor. În acest sens, dacă ai cearcăne mov sau vineții, alege farduri de pleoape maro sau aurii sidefate. Griul este potrivit pentru a estompa cearcănele cu tentă gălbuie, datorită particulelor din fardul de pleoape, care reflectă lumina. Desigur, poți continua cu tuș negru și rimel, astfel încât să obții un machiaj corect al ochilor, care să te pună în evidență. Cu toate acestea, evită un machiaj de tip smokey eyes, deoarece acesta va accentua cearcănele.ț
În afară de machiaj, cearcănele pot fi estompate și cu ajutorul unor produse corespunzătoare de îngrijire. Pune accent pe cremele de ochi care conțin vitamina K sau retinol, care pot îmbunătăți aspectul cearcănelor vineții. Sunt recomandate și tratamentele faciale și hidratarea, care aduc avantaje pielii tale, prin fermitate și hidratare intensă.
Îți dorești să ascunzi cearcănele însă nu știi ce tip de anticearcan să folosești? Ține cont de tutorialul pe care ți-l prezentăm, astfel încât să iei cea mai bună decizie pentru tenul tău și pentru un look impecabil!