ß
Duminică, jurnaliștii România, te iubesc! au încheiat seria de reportaje din campania ”Județe la stăpân”.
Paul Angelescu a ajuns în Constanța, județul cu un potențial uriaș și cu cea mai bună infrastructură din România, dar care merge cu frâna de mână trasă din cauza intereselor unor politicieni locali. Ediția a fost lider de audiență pe toate segmentele de public.
Ediția "România, te iubesc!" de duminică a fost lider de audiență și a înregistrat 5.8 puncte de rating și 25.4% share pe segmentul de public comercial, format din persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, din mediul urban, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 2.8 puncte de rating și 12.2% share.
Campania ”Județe la stăpân”, lider de audiență.
Timp de cinci săptămâni, Paula Herlo, Alex Dima, Cosmin Savu, Rareș Năstase și Paul Angelescu au arătat realitatea din Teleorman, Olt, Gorj, Vrancea și Constanța și au evidențiat care sunt cauzele care țin aceste județe pe loc, de ce nu se accesează fonduri europene, dar și cum explică primarii, prefecții și președinții de Consilii Județene neputința și incompetența.
Întreaga campanie ”Județe la stăpân” a fost lider de audiență. Cele cinci ediții au înregistrat o medie de 3.9 puncte de rating și 16.6% share pe segmentul de public comercial, în timp ce televiziunea de pe locul doi avea 2.5 puncte de rating și 10.6% share.
Tu când ai spus ultima dată România, te iubesc?
Toate reportajele pot fi urmărite pe www.romaniateiubesc.stirileprotv.ro.
Vezi si ROMANIA, TE IUBESC! - JOCURI PERICULOASE CU URANIU