ß
Pavel Bartoș a debutat ca regizor de film cu scurtmetrajul „Romanian tradition”. Prezentatorul emisunii Vocea României și-a lansat filmul în fața prietenilor, la Teatrul Odeon, unde lucrează din 2001.
Pavel Bartoș avea o poveste bună, pe care o ținea în el de 20 de ani. Era prea bună pentru a nu fi spusă, astfel încât a căutat cu disperare un regizor care să i-o pună în scenă. Dar, fiindcă toate poveștile bune au nevoie de povestitorul potrivit, s-a gândit că cel mai indicat om pentru acest film ar putea fi chiar el.
Romanian tradition, scurtmetrajul pe care l-a prezentat în premieră în acest an la Festivalul Internațional de Film Transilvania de la Cluj-Napoca, reprezintă debutul său regizoral.
E o poveste reală despre o întâmplare ireală petrecută la o nuntă din România, unde doi tineri ajung din întâmplare. Din dorința de a respecta tradițiile, ei reușesc cumva să deturneze toată nunta, spre stupoarea tuturor.
„Am vrut să-mi fac debutul în lumea asta cinematografică. Pentru că am tot așteptat să vină filmul la mine, și pentru că am văzut că nu vine în anul în care am vrut eu, am zis mă duc eu la el. E bine, dar e foarte greu să treci de cealaltă parte a camerei. Trebuie să gestionezi jocul tuturor actorilor, nu numai al tău. Dar îmi place”, a spus Pavel pentru PROTV.RO.
Pavel nu se va opri aici, fiindcă se gândește la încă un scurtmetraj.
Prezentatorul de la Vocea României a dezvăluit într-un interviu acordat PROTVPlus.ro cum a fost prima sa experiență în regia de film și cum a fost să le dea indicații prietenilor actori.
Vezi mai jos tot interviul! E savuros
În film joacă Adrian Titieni, Elvira Deatcu, Alexandru Papadopol, Alexandru Ion, Vladimir Purdel, Ruxandra Maniu și Adrian Damian. În câteva secvențe apare și Pavel Bartoș, însă prezența sa este discretă.
Gallery