ß
Timp de 3 ore, PROTVPlus.ro a fost gazda unui maraton muzical de neuitat pentru fanii Irinei Rimes, miercuri seară. Primul ei concert exclusiv online a fost urmărit de peste 500.000 de oameni.
Irina Rimes a celebrat muzica, bucuria de a cânta pentru oameni, alături de câțiva dintre artiștii cu care a colaborat de-a lungul timpului. A fost un concert dedicat tuturor celor care, dintr-un motiv sau altul, nu mai au timp pentru ei înșiși, pentru a ieși din agitația cotidiană și a se bucura împreună cu cei cu care împart viața, casa ori biroul.
Primul concert exclusiv online al Irinei Rimes a putut fi urmărit live pe PROTVPlus.ro și pe platformele de social media ale grupului PRO, cu sprijinul Opel.
Evenimentul a început cu multă emoție și cu un mesaj al artistei: „Muzica este iubire, iar iubirea m-a eliberat”. În primele minute, toți cei care au urmărit concertul au avut ocazia să afle povestea Irinei și piedicile prin care a trecut înainte de a ajunge în topurile radio și antrenor la Vocea României.
„A fost un moment de referință al carierei mele. Un proiect deloc ușor dus până la capăt cu mare succes, o echipă unită și pasionată, profesioniști în munca lor și oameni frumoși la suflet. Mă bucur mult că am avut ocazia să împărtășesc această experiență cu o echipă de peste 100 de oameni și cu un număr atât de mare de spectatori. N-am visat niciodată să am peste 500.000 de oameni care să privească în timp real un concert de-al nostru. Mulțumesc invitaților mei care au venit cu sufletul deschis. Mulțumesc echipei PRO TV, echipei mele de la Quantum Music, lui Bubu Cernea, Elena Mogîldea, Global Records, sponsorilor noștri și celor care s-au uitat la noi de acasă și din public. Urmează turneul Cosmos. Așteptați-ne la voi acasă!”, a dezvăluit artista.
Dan Teodorescu (Taxi) și Irina Rimes. FOTO: PRO TV
Premiera digitală difuzată ieri pe platforma PROTVplus.ro, dar și pe o serie de canale de social media, a atras peste 114.000 de reacții în mediul online, iar peste 265.000 de utilizatori s-au bucurat de videoclipurile apărute care surprindeau momentele de muzică live de pe scenă.
În timpul evenimentului, alături de Irina Rimes au urcat pe scenă Horia Brenciu, Andra, INNA, Alina Eremia, The Motans, Guess Who, Dan Teodorescu (Taxi), Raluka, Nika, dar și fosta finalistă de la Vocea României, Dora Gaitanovici. Imediat după concert, prietenii Irinei și-au declarat fericirea și dorința de a repeta astfel de experiențe.
„M-am bucurat să fiu alături de Irina și prietenii ei într-o seară special. You are amazing, girl”, a spus INNA imediat după ce a coborât de pe scenă.
INNA, Denis (The Motans) și Irina Rimes. FOTO: PRO TV
„Mi-a plăcut în Cosmos și sper că publicul a simțit energia minunată a acestui concert. Felicitări, Irina!”, a declarat Denis, solistul The Motans.
Andra a declarat că s-a bucurat să repete experiența de a cânta alături de Irina piesele la care au colaborat și a menționat că ”pe scenă a fost multă emoție. A fost o reală plăcere să fiu alături de ea!”.
Andra și Irina Rimes. FOTO: PRO TV
În această toamnă, Cosmos-ul Irinei Rimes va ajunge în țară într-un turneu care se va desfășura în mai multe orașe. Galați, Constanța, Iași, Craiova, Timișoara, Brașov, Arad și Bacău sunt primele orașe anunțate care vor intra în lumea muzicală a Irinei Rimes.
Gallery