Premiera filmului "MO" va avea loc în cinematografele românești pe data de 4 octombrie, acesta fiind selectat în competiția oficială de la Sarajevo alături de alte opt lungmetraje.
Regizorul filmului este Radu Dragomir, soțul Danei Rogoz.
La premiera filmului "MO" vor fi prezenți actorii Dana Rogoz, Mădălina Craiu și Răzvan Vasilescu, directorul de imagine Liviu Mărghidan și producătorul Ruxandra Flonta.
Subiectul filmului pornește de la un caz real și pune în centru povestea a două prietene care sunt prinse copiind de către un profesor aspru.
După ce dau din nou examenul, profesorul le invită pe studente la el acasă unde sunt supuse unui examen neașteptat.
"Este mai greu să fii regizor decât să fii soţul Danei. E primul film de lung metraj, am mai lucrat la diverse seriale. Scena aia de sex a fost foarte dificil de făcut pentru că era o miză imensă pentru film, în primul rând, şi toată lumea s-a concentrat pe ea." a declarat Radu Dragomir, soțul Danei Rogoz pentru un ziar monden
„Radu semnează scenariul și regia, fiind debutul lui în lungmetraj. Pentru acest film și-a dedicat ultimii 6 ani. A avut încredere în mine ca actriță mai mult decât oricine altcineva, iar Mo este primul meu rol principal într-un lungmetraj”, a scris Dana Rogoz pe blogul ei.
Dana Rogoz: „Aproape nu îmi vine să cred ce moment trăiesc”
Sursa Foto: Instagram
Vezi si Dana Rogoz, emoții mari la premiera filmului "Mo"