ß
Corina se declară un "suflet călător" și cel mai bine se simte peste mări și țări, în căutarea unor experiențe noi, care să o îmbogățească.
Vara aceasta a fost în Statele Unite ale Amerciii, dar cea mai frumoasă experiență a avut-o în Hawaii, unde a descoperit plaje ireale, s-a bronzat lângă o focă și s-a relaxat cât pentru tot restul anului. Corina are și un blog în care povestește în special experiențe de travel și promite că în curând la va împărtăși fanilor ei toate momentele speciale din vacanța în Paradis.
Pe blogul personal, Corina declară că, pentru ea, cea mai frumoasă surpriză e o călătorie:
"Știți deja că sunt îndrăgostită de călătorii și îmi amintesc că cel mai frumos cadou primit de Ziua îndrăgostiților nu a fost o bijuterie, nu a fost un buchet de trandafiri roșii, ci…un bilet de avion – două zile într-unul dintre orașele mele preferate, la un meci de fotbal. Romantism, nu glumă! "
Pe același blog, Corina declară că e mai preocupată să se bucure de viață cu tot ce are aceasta de oferit decât să investească într-o "perfecțiune" aparentă:
"Eu nu mă dau peste cap să fiu cea mai frumoasă, cea mai stilată, ca scoasă din cutie la fiecare apariție în față marelui juriu format din stiliști închipuiți și nici cea care se minte pe ea însăși că a descoperit secretul tinereții fără bătrânețe. Cred cu tărie că frumusețea nu trebuie să fie o obsesie. Am învățat că oglindă tinereții fără bătrânețe nu se găsește decât în basme, iar basmele sunt…pentru copii. În lumea reală, o operație o cere pe alta, un compromis îl strigă pe următorul, căci niciodată nu ești mulțumit odată ce ai pășit pe drumul fără întoarcere al perfecțiunii fizice. Fizice și atât. Căci cred că atunci când te străduiești din răsputeri să îți acoperi ¨rugina¨de pe caroserie, de fapt incerci, poate fără să știi, să acoperi defecțiunile la ¨motor¨. Rănile sufletului nu se văd, din fericire, dar cel ce le are, le simte și încearcă în fel și chip să compenseze pe dinafară. Cu un bisturiu, cu o cârpă scumpă, o casă ce se învârte după soare, orice te poate păcăli pe ține și pe ceilalți că ești…bine."
Pe PRO TV PLUS puteți urmări vedetele preferate, cu interviuri speciale:
Gallery