ß
Filmul Joker, cu Joaquin Phoenix în rol principal, debutează în cinematografe vineri, 4 octombrie 2019. Poliția se așteaptă la incidente.
Măsuri de securitate stricte luate de poliția americană din sute de orașe din țară, cu câteva zile înainte de marele debut în cinema al filmului Joker. Oamenii legii au dublat paza în jurul cinematografelor, în întâmpinarea oricărui act de agresiune sau atac armat.
Personaje precum Joker au inspirat în trecut persoane cu probleme în controlul furiei să se dedea la acte de violență extremă. În 2012, un tânăr a deschis focul în interioul unei săli de cinema în timpul premierei filmului Batman: Cavalerul negru – Legenda renaște.
Nu mai puțin de 12 oameni au fost uciși și alți 70 au fost răniți atunci, iar atacatorul a fost arestat pe loc și încarcerat.
Polițiștii americani se așteaptă la incidente în seara premierei, de aceea administratorii mai multor cinematografe au interzis purtatea de măști Joker și picturile pe față în seara proiecției.
În timpul premierei care va avea loc la TLC Chinese Theatre, Warner Bros nu va permite accesul jurnaliștilor pe covorul roșu. Conform abc7.com, nu e prima dată când reprezentanții studiourilor interzic interviurile înainte de vizionarea filmului.
Poliția din Los Angeles va patrula pe străzi, fiind masată cu precădere în zona cinematografelor.
Joker, cu Joaquin Phoenix în rol principal, ajunge în cinematografele din România în aceeași zi: 4 octombrie 2019. Filmul îți concentrează acțiunea originală și nemaivăzută până acum pe marile ecrane în jurul unuia dintre cele mai controversate personaje negative din universul DC.
În pelicula regizată de Todd Phillips mai joacă Robert de Niro și Jolie Chan.
Vezi și VIDEO: Top 3 vedete care au fost violente cu paparazzi
Gallery