ß
Adrian Văncică este actorul principal al filmului de scurt-metraj ”Cadou de Crăciun”, care în acest moment are mari șanse să ajungă pe lista scurtă a nominalizaților la Oscar.
Până acum, producția a câștigat 36 de premii la festivalul din toată lumea, inclusiv la Palm Springs, în Statele Unite, festival care este renumit pentru faptul că propulsează câștigătorii în cursa pentru Oscar.
Citește și: Adrian Văncică, despre rolul din ”Cadou de Crăciun”: ”Este inspirat din viața mea”
„Să câştigi în ţări care nu au avut de-a face cu comunismul, care nu au avut de-a face cu astfel de lucruri... Uite, în America, am câştigat Festivalul de la Palm Springs. Au fost mii şi mii de scurt metraje. Şi de acolo ni s-a şi tras, că am primit un mesaj de la o agenţie de PR: „Bună ziua! Bună ziua! Noi suntem, l-am văzut, superb, vă dăm flori şi artificii, dar numai să veniţi să le luaţi, ca să vedem cum facem să punem la cale un plan pentru Oscar.”, a declarat Adrian Văncică pentru știrileprotv.ro.
Scurtmetrajul are şanse mari ca în ianuarie să ajungă pe lista scurtă a nominalizaţilor la Oscar.
”Cadou de Crăciun” îi are în rolurile principale pe Adrian Văncică, Ioana Flora și copilul Luca Toma. Acțiunea filmului se petrece în seara de 20 decembrie a anului 1989. Drama se declanșează atunci când părinții unui băiețel descoperă că fiul lor a pus la poștă o scrisoare către Moș Gerilă, în care spunea că singura dorință a tatălui său este să moară dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu.
Într-un interviu pentru protv.ro, Adrian Văncică a declarat care a fost sursa de inspirație în construirea personajului: ”Viața mea. Fricile alea pe care le trăiește tatăl în film, adică eu, le-a trăit și tata. A fost o incursiune în trecut...”.