ß
Recent, a fost difuzat ultimul episod al sezonului 5 ”Peaky Blinders”, iar recenziile nu au fost tocmai bune.
Conform Daily Mail, finalul sezonului 5 a dezamăgit pe mai multe planuri, fanii reproșându-le producătorilor serialului-fenomen că gașca Peaky Blinders s-a ”înmuiat”.
De fapt, mult-așteptatul final al show-ului, în care Tommy Shelby trebuia să își pună în aplicare strategia de asasinare a fascistului Oswald Mosley, a dat greș atât de tare încât criticii s-au grăbit să-l catalogheze drept ”jenant”.
Cu atât mai jenant este că, pe lângă faptul că politicianul Oswald Mosley (interpretat de Sam Claflin) supraviețuiește, unul dintre oamenii lui Shelby sfârșește ucis.
O altă scenă șocantă este cea în care Michael Gray, vărul lui Thomas Shelby, este lăsat în viață după ce încearcă să preia ”afacerea de familie”. ”Americanii nu doresc să facă afaceri cu o bandă de modă veche cu lame la cozoroc. Zilele acelea s-au dus”, îi spune Michael lui Tommy în fața lui Arthur, Polly și alți lideri Peaky Blinders.
”M-ai trădat”, șoptește Tommy în stilul caracteristic. Apoi urmează o replică a logodnicei lui Michael care distruge reputația de duri a celor din Peaky Blinders.
Un alt reproș al criticilor este că serialul ”Peaky Blinders” a devenit mult mai comercial de când a intrat în rețeaua Netflix și a devenit un succes în peste 180 de țări. De pildă, muzica din cel de-al cincilea sezon a devenit mult prea populară, pe coloana sonoră regăsindu-se piese celebre semnate Radiohead sau Joy Division.
În plus, reîntoarcerea unul personaj important, care la finalul sezonului 4 a fost împușcat în față, a fost comparată de telespectatori cu reapariția lui Bobby Ewing la duș (în producția ”Dallas”) și calificată drept un ”truc ieftin” pentru a salva serialul.
Gallery