ß
Prin atitudinea sexy, Diana a atras atenția la Masterchef chiar înainte să îi fie gustate preparatele.
La 13 ani, Diana a ajuns în Austria împreună cu părinții, care și-au găsit acolo un serviciu stabil. Acolo a făcut liceul, iar după școală, s-a înscris la cursuri de machiaj. Foarte aproape de sala unde se țineau aceste cursuri, era o alta unde se dădeau lecții de gătit,. Atunci și-a dat seama că se simte foarte atrasă de bucătărie.
Acum, Diana dă dovadă de mult mai multă încredere în sine și e dispusă să facă orice poate pentru titlul de Masterchef. La preselecții a fost felicitată pentru curajul de care dă dovadă, dar și pentru preparatul ei delicios.
E optimistă și foarte activă, tocmai de aceea iubește munca în bucătărie, unde are parte de un mediu dinamic. Timp de trei ani a lucrat ca ajutor de bucătar într-un restaurant din Austria, iar după asta a fost angajată ca ospătar.
Pe PRO TV PLUS puteți vedea prima apariție a Dianei La Masterchef:
FOTO: MASTERCHEF/INSTAGRAM
Gallery