ß
Rău și bun în același timp, personajul Jaimie Lannister nu are cum să îți rămână indiferent. Practic îl urăști și îl iubești în același timp :) Cel care l-a interpretat atâția ani, danezul Nikolaj Coster-Waldau, este unul dintre cei mai sexy actori de pe micul ecran.
În vârstă de 49 de ani, Nikolaj Coster-Waldau și-a făcut apariția la Premiile Emmy alături de soția sa, Nukaaka. Aceștia sunt împreună de mai bine de 20 de ani și au doua fiice. Deși nu este la fel de cunoscută pe plan internațional ca soțul sau, Nukaaka este de profesie cântăreață și actriță, iar în 1999 a fost desemnată Miss Groenlanda. Cei doi au jucat într-un film împreună - Himmerland.
“A fost dragoste la prima vedere. Pentru mine, pentru ea a durat ceva mai mult”, spunea actorul într-un interviu. În urma cu doi ani, Nikolaj mărturisea că soția sa nu a văzut niciun episod din Game of Thrones.
La ediția din acest an a premiilor Emmy, Nikolaj Coster-Waldau a urcat pe scenă alături de colegii din serialul de pe HBO pentru a primi cel mai mai râvnit trofeu al serii: Game of Thrones a câștigat premiul pentru cel mai bun serial dramatic.
“Fratele său” din serial, Peter Din
klage a câștigat al doilea Emmy din carieră pentru prestația sa din Game of Thrones, în rolul lui Tyrion Lannister.
Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO de mai jos:
Gallery