ß
  • PRO TV
  • Prima ediție Visuri la cheie, lider de audiență. Echipa Visuri la cheie i-a împlinit aseară visul familiei Rotaru

Prima ediție Visuri la cheie, lider de audiență. Echipa Visuri la cheie i-a împlinit aseară visul familiei Rotaru

Prima ediție Visuri la cheie, lider de audiență. Echipa Visuri la cheie i-a împlinit aseară visul familiei Rotaru

Familia Rotaru, din localitatea Ostrovu, a primit ieri seară vizita echipei Visuri la cheie și a primit din partea acesteia o renovare de vis și șansa pentru cei trei copii de a avea un viitor mai bun.

Dragoș Bucur, Alina Vîlcu, Cristina Joia și Valentin Ionașcu au reușit să-i aducă astfel împreună pe cei trei frați și să aibă motive să zâmbească. Telespectatorii au urmărit aseară această poveste uluitoare și au fost martori ai schimbării unor vieți care au fost greu încercate.

Prima ediție a sezonului șase Visuri la cheie a fost lider de audiență pe toate categoriile de public și a înregistrat 7.7 puncte de rating și 24.4% share pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 4.6 puncte de rating și 14.6% share. 

Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, peste 1.4 milioane de telespectatori au trăit emoția unui vis împlinit, iar în minutul de maximă audiență, de la 22:09, emisiunea Visuri la cheie a adus în faţa televizoarelor peste 1.9 milioane de români.  

Povestea familiei Rotaru i-a sfâșiat pe membrii echipei Visuri la cheie, care și-au pus tot sufletul în renovarea locuinței în care de acum înainte vor trăi mai lipsiți de griji bunicii și cei trei nepoți ai lor, Theodor, David și Natalia.



Cât timp a durat renovarea, familia a plecat într-o binemeritată vacanță, iar cei mici s-au bucurat și s-au distrat împreună, făcând diverse activități specifice vârstelor lor.

Revenirea acasă a fost extrem de emoționantă, deoarece nu se așteptau la o asemenea transformare și la faptul că de acum înainte vor locui împreună în casa visurilor lor.

Alina, Cristina și Valentin au ținut cont de dorințele celor mici și ale bunicilor lor și au folosit pentru renovare și decorare obiecte vechi pe care le-au transformat uluitor. Au folosit elemente neutre, dar vesele, și culori pastelate, care sa completeze perfect întregul spațiu.

Miercurea viitoare, de la 20:30, Dragoș Bucur și echipa lui ajung în localitatea Comana de Sus pentru a împlini un nou vis, cel al familiei Neghină. 

Visuri la cheie – Crede în oameni!

Vezi și 
Casa familiei Rotaru, renovată

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni