ß
  • PRO TV
  • VIDEO Dansatoare spaniolă, ucisă pe scenă de explozia necontrolată a unei petarde

VIDEO Dansatoare spaniolă, ucisă pe scenă de explozia necontrolată a unei petarde

VIDEO Dansatoare spaniolă, ucisă pe scenă de explozia necontrolată a unei petarde

O artistă de 30 de ani din Spania a fost rănită grav în timpul unui concert la care asistau peste 1.000 de persoane, de un dispozitiv pirotehnic scăpat de sub control. Tânăra a murit la spital.

Joana Sainz Garcia (30 de ani) era cântăreață, dansatoare și coregrafă a grupului Super Hollywood Orchestra. Duminică seară, în timpul unui concert susținut în orașul Las Berlanas, situat la circa 140 km de Madrid, un spectacol de artificii a scăpat de sub control, pe scenă. Un dispozitiv pirotehnic a explodat chiar în fața ei, lovind-o în zona stomacului.

Joana Sainz a fost transportată la spital cu răni grave, însă nu a mai putut fi salvată, scrie El Norte de Castilla

„Nimeni nu-și poate explica cele întâmplate. Facem acest spectacol de 5 ani”, a explicat Isidoro Lopez, promoterul grupului.

Poliția a deschis o anchetă, iar primii chestionați au fost reprezentanții firmei care au asigurat spectacolul pirotehnic. 

„Aceste artificii sunt foarte sigure, nu știm ce s-a întâmplat”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei care distribuie astfel de dispozitive în toate magazinele din Spania.

Oamenii legii au colectat o serie de imagini și filmulețe surprinse cu telefonaele mobile de spectatorii prezenți la concert, în încercarea de a elucida acest caz. Ei merg pe varianta unui defect de fabricație al acestui dispozitiv pirotehnic.

Vezi video mai jos!

Reprezentanții companiei care gestioneză evenimentele Hollywood Orchestra, muzicienii grupului și alți artiști din Spania au transmis familiei condoleanțele.

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni