• PRO TV
  • (P) De ce apar cearcănele și cum le poți preveni

(P) De ce apar cearcănele și cum le poți preveni

(P) De ce apar cearcănele și cum le poți preveni

Cearcănele sunt reprezentate de pielea de sub ochi, care uneori capătă un aspect mai întunecat.

Există numeroase motive pentru care acestea apar și sunt cel mai des întâlnite la adulți. Cu toate acestea, cearcănele sunt întâlnite și la persoanele în vârstă, la persoanele predispuse la hiperpigmentare periorbitală sau care provin din grupuri care au zona de sub ochi mai pigmentată.
 

Așa cum am menționat anterior, cauzele apariției cearcănelor sunt numeroase, după cum urmează în lista de mai jos.

Oboseala

Oboseala este principalul motiv pentru care ne confruntăm cu cearcăne. Un organism suprasolicitat sau care petrece câteva ore bune în fața unui monitor va duce la apariția cearcănelor. De asemenea, lipsa somnului intră și ea în această categorie, debutând cu îngălbenirea pielii, care ulterior se închide la culoare.
 

Vârsta

Odată cu înaintarea în vârstă, cearcănele nu întârzie să apară din cauza faptului că textura pielii începe să fie mai subțire. Pierderea grăsimii și a colagenului din jurul ochilor duce la lipsa elasticității pielii, motiv pentru care vasele de sânge devin din ce în ce mai vizibile.
 

Deshidratarea

Deși nu pare a exista vreo legătură, deshidratarea este și ea responsabilă pentru apariția cearcănelor. Atunci când organismul nu primește suficiente lichide, pielea începe să devină palidă și ochii capătă un aspect înfundat, cauzat de apropierea lor prea mare de os.
 

Tulpina ochilor

Tulpina ochilor poate extinde vasele de sânge din jurul ochilor în cazul în care ochii sunt foarte aproape de un monitor pentru o perioadă mai lungă de timp. Acest lucru duce la creșterea tensiunii în jurul ochilor și la apariția umbrelor întunecate.
 

Diverse alergii

Alergiile pot cauza numeroase probleme la nivelul întregului organism, iar ochii nu sunt scutiți de acestea. Uscăciunea din zona ochilor sau reacțiile alergice pot declanșa apariția cearcănelor. În momentul în care se declanșează o alergie în organism, acesta elimină histamine, care duc la dilatarea vaselor de sânge. De asemenea, alergiile pot duce la apariția nevoii de a vă scărpina mai des, lucru care poate declanșa apariția cearcănelor.
 

Expunerea la soare

În momentul în care petreceți prea mult timp la soare, corpul poate produce prea multă melanină, pigmentul care oferă pielii culoarea. Prea mult soare în zona feței poate duce la apariția cearcănelor.
 

Genetica

Deși poate părea ciudat, cearcănele se pot moșteni de la un membru al familiei. Astfel, cearcănele pot apărea încă de la vârsta copilăriei și se pot înrăutăți pe măsură ce îmbătrânești.
 

Există câteva metode prin care să evitați apariția cearcănelor, iar printre cele mai importante se numără:

-       Respectarea orelor de somn

     Păstrarea unei distanțe corespunzătoare între ochi și orice tip de monitor

     Hidratarea corespunzătoare

     Expunerea la soare pentru un timp foarte scurt

Cearcănele pot fi corectate foarte ușor de către femei prin intermediul machiajului, însă șa bărbați lucrurile nu sunt la fel de ușoare. Prevenirea cearcănelor este mult mai importantă, mai ales că tratamentul nu va da întotdeauna roade. 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni