La numai 28 de ani, in 2004, Anatolie Ciumac, supranumit Tolea, era deja un infractor temut, transportat cu masina detinutilor periculosi de catre politisti. Era cautat si in Romania si in Spania, pentru implicarea, inca din 1999, in scandaluri, furturi, batai si afaceri dubioase. Cu toate acestea, el se defineste ca un om \"bun, cinstit si curajos.\"
“Am vrut sa fiu un om model al societatii. In inchisoare nu am avut ce sa invat, asa ca atunci cand am iesit de acolo, am facut tot posibilul sa imi reabilitez imaginea si sa fac numai lucruri bune. Azi cred ca as fi un parinte mai bun pentru fiul meu, mai bun decat Magda, pentru ca de la mine Sasha ar invata sa fie bun, cinstit si curajos ca mine, iar de la Magda ar invata opusul. Cu toate acestea eu nu vreau sa ii iau copilul pentru ca s-a invatat la ea. Acest lucru cred ca dovedeste ca sunt un parinte bun.” Aceasta este afirmatia lui Tolea, care se pare ca este hotarat sa isi schimbe imaginea si sa ii convinga pe toti ca e baiat bun.
Tolea a petrecut in inchisoare trei ani in Spania, unde a fost inchis pentru furt. Anul trecut a mai fost condamnat o data de catre statul roman la patru ani de inchisoare, pentru un scandal din 1999, care s-a lasat cu impuscaturi. Judecatorii au luat in calcul cei trei ani petrecuti in Spania si i-au dat doar un an de executare in inchisoare.