Pe lângă romanele de dragoste cunoscute, polițiste sau SF, poeziile reprezintă lectura cea mai plăcută.
Află, din rândurile de mai jos, care sunt cele mai căutate poezii în 2019, pe care le poți citi atunci când te așezi confortabil, în locul tău preferat.
Poezii pentru copii
Iată care sunt cele mai cunoscute poezii pentru copii, pe care le poți citi întotdeauna celor mici:
Acuarelă, de George Topârceanu
În pădurea de cristal
Ca un alb decor de teatru,
Stau copacii vertical
(Trei plus douăzeci şi patru).
Înger trist de abanos,
Înger mic
S-a trezit cu faţa-n jos
Într-un cuib de borangic.
Un luceafăr ideal,
Verde i s-a prins pe gene,
Ca un fulg de papagal
Din păduri braziliene.
Iar căpşunii de pe jos
Îi trimit în nări mireasmă
De tămâie şi aghiazmă,
Pruncului de abanos.
O furnică poetă, de Ana Blandiana
În timp ce scriu
Pe tocul meu
Se urcă o furnică.
Ştie şi ştiu
Că n-are de ce
Să-i fie frică.
Nici s-o alung,
Nici s-o omor,
Nu-mi stă în fire.
O singură nenorocire:
Fără s-o observ, din greşeală,
S-o moi cu peniţa în cerneală
Şi să devină singura furnică albastră
De pe planeta noastră.
Ba, dacă bea din cerneală un pic,
Nu se mai poate face nimic:
Devine singura furnică poetă
De pe planetă.
Şi atunci, trebuie să facă cerere
Şi reclamaţie
Să fie primită (de greiere!)
În uniunea de creaţie.
Tanu, de Elena Farago
Tanu i-un motan cuminte,
Şi-i atâta de curat,
C-are voie să se culce
Chiar cu pernele din pat.
Ilenuţa îl iubeşte
Şi se joacă mult cu el,
Astăzi însă-i supărată,
Nu l-a mângâiat defel!
„Miau!” o-mbie din fereastră,
Dar fetiţa stă pe loc:
– Taci, măi Tanule, că mie
Nu-mi mai vine să mă joc!
– Ce-ai păţit?
– Nimic, dar mama
Aşa aspru m-a certat!
– I-ai greşit ceva?
– De unde!?
Pentru că nu m-am spălat!
– Ştii, fetiţa mea cuminte,
Iartă-mă că-ţi spun, dar eu,
Pentru asta, te-aş şi bate
Dac-ai fi copilul meu!
Poezii de dragoste
Dorul, de Lucian Blaga
Seţos iţi beau mirasma şi-ţi cuprind obrajii
cu palmele-amândouă, cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm.
Şi totuşi tu-mi şopteşti: “Mi-aşa de dor de tine!”
Aşa de tainic tu mi-o spui şi dornic, parc-aş fi
pribeag pe-un alt pământ.
Femeie,
ce mare porţi în inimă şi cine eşti?
Mai cântă-mi înc-o dată dorul tău,
să te ascult
şi clipele să-mi pară nişte muguri plini,
din care înfloresc aievea – veşnicii.
Ce simplu mi-ai fi, dacă nu te-aș iubi, de Adrian Păunescu
Altceva nu-i nimic
Şi mereu mă complic
Şi ce simplu mi-ar fi,
Dacă nu te-aş iubi.
Dacă m-aş lua după pretexte,
dacă-aş trage unde e uşor,
nici nu trebuia s-aud de tine
şi-mi era mai de folos să mor.
M-am băgat de bună voie slugă,
dragostei morale ce ţi-o port,
dar pricep că mi-ar fi fost rentabil
să privesc destinul ca pe-un sport.
Nu-i o simplă încăpăţânare,
pentru un ambiţios pariu,
dar aleg o cale complicată,
tocmai din motivul că sunt viu.
Eu detest relaţia burgheză,
decorată circumstanţial,
mă închin la legile naturii
şi salut iubirea, ca scandal.
Mama ei de viaţă prefacută,
tatăl ei de soartă la mezat,
te iubesc în felul unui trăznet,
te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.
Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie
cu acest fel de a trăi al meu,
totuşi, vreau să ştii că, din pacate,
dragostea e o dificultate,
fără care-ar fi cu mult mai greu.
Cântec de inimă albastră, de Mircea Dinescu
Mai ştii cum te strigam pe-atunci
“icoană cu picioare lungi”
veneai pe rîu sau rîu erai
curgeai în mine pînă-n rai
cu limba preschimbată-n bici
vînam pe coapse iepuri mici
vînam prin pulpe fîn mieriu
erai mireasmă eram viu.
Dar of of of desiş de ochi
acum de mine trag trei popi
carnea-mi miroase de pe-acum
a scîndurică de salcîm
pe cînd mînzeşte muşti din cai
mie ţărîna-mi spune hai,
mie ulcica-mi spune blid,
iubire – măr rostogolit
Poezii despre mamă
M-a crescut mama în poală, de Nina Cassian
M-a crescut mama în poală
De la leagăn pân’ la școală.
Zile-ntregi și nopți de-a rândul
Mi-a vegheat somnul și gândul.
M-a-nvățat să gânguresc,
Să zic mama, să zâmbesc.
M-a-nvățat apoi prin casă
Primii pași până la masă.
M-a-nvățat să nu m-alint
M-a-nvățat să nu mint,
Să nu știu ce este frica,
Toate m-a-nvățat mămica.
Mamă bună, mama dragă,
Te-oi iubi o viață-ntreagă
Pentru tot ce ai făcut,
Pentru că tu m-ai crescut!
De ziua mamei, de Elena Farago
Eu nu sunt destul de mare
Ca să pot să-nvăț măcar
De pe carte o urare.
Și nu sunt destul de mare
Ca să-ți dau un dar.
Dar îți dau o sărutare,
Ici, pe obrăjor
Și pe mâna asta care
Mă-ngrijește-n fiecare zi
Cu atâta dor!
Zile lungi și voie bună
Îți doresc eu mult,
Și mă rog de flori să-ți spună
Să mă ierți, mămică bună,
Că nu știu mai mult!
Mama, de Grigore Vieru
Foicică dulce poamă,
Toată lumea are mamă:
Mielul, iedul, ursulică,
Puiul cel de rândunică.
Fuge noaptea și dispare,
La tot puiul bine-i pare,
Că din nou e dimineață
Și-și vede maica la față.
Poezii despre primăvară
Ghiocei, ghiocei, de Lucia Olteanu
Când se lasă seara
mama nu mai aprinde lumina.
Doar a venit primăvara!
Au ieșit ghioceii
și, lampas cu lampas,
au făcut din pământ
un cer înstelat.
Pentru tine, primavara, de Otilia Cazimir
Șiruri negre de cocoare,
Ploi călduțe și ușoare,
Fir de ghiocel plapând,
Cântec îngânat în gând,
Sărbătoare…
Zumzet viu prin zarzări. Oare
Cântă florile la soare?
Că pe crengi de floare pline
Nu știi: flori sunt, ori albine?
Pentru cine? …
Pentru tine, primăvară,
Care-aduci belșug în țară,
Care vii,
Peste câmpii,
Cu bănuți de păpădii
Și cu cântec de copii!
Primăvara, de Duiliu Zamfirescu
Bine-ai venit din nou la noi
Surată primăvară,
Să mai răsune prin zăvoi
Teleanca turmelor de oi
Și cucul pierde-vară.
Bine-ai venit cu părul prins
În mărgăritarele,
Cu trupul pe sub sân încins
În volburate într-adins
Rochiti de rândunele.
Mireasă-n carul tău de flori
Cu fluturi prin bulendre,
Aduci taraf de cântători,
Vioarele-n privighetori
Iar cobză-n macalendre.
Dai lumii sufletul senin
Și dor de poezie,
Dai chef de joc și de pelin
Și poate, un pahar cu vin
Nuntasului ce scrie.
Poezii scurte
De ce în al meu suflet, de Mihai Eminescu
De ce în al meu suflet
De ani eu moartea port,
De ce mi-e vorba sacă,
De ce mi-e ochiul mort?
De ce pustiu mi-e capul,
Viața într-un fel?
Şi tu… tu ești aceea
Ce mă întrebi astfel?
Iscoada, de Tudor Arghezi
Decum s-a ivit lumina.
A ieşit din stup albina,
Să mai vadă, izma creaţă
A-nflorit de dimineaţă?
Se-ngrijeşte, gospodină
De-nfloreşte si sulfină,
Căci plutise val de ceaţă,
Astă-noapte, pe verdeaţă.
A găsit toată gradina
Înflorită, si verbina,
Şi s-a-ntors, după povaţă,
Cu o probă de dulceaţă.
Dreptul la timp, de Nichita Stănescu
Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se mişcă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad inainte.
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.