După terminarea turneului Divide, Ed Sheeran a afirmat că va lua o “pauză prelungită” de la muzică pentru a petrece cât mai mult timp cu soția sa, Cherry Seaborn.
Artistul a făcut înconjurul lumii în cei doi ani de turneu. Acum, îndrăgitul cântăreț a luat decizia de a lua o pauză de la cariera muzicală. Ed vrea să petreacă mai mult timp alături de soția sa, Cherry Seabon.
„După cum știți, am fost în turneul Divide în ultimii doi ani, iar aceasta este ultima zi. Ne vedem în câțiva ani. Vă mulțumesc!” a declarat artistul în ultima seară de turneu.
Ed Sheeran se gândește să-și întemeieze o familie alături de soția sa, informează publicația The Sun. Cei doi s-au căsătorit în decembrie 2018.
„Turneul Divide a bătut recordul trupei U2. Este cel mai profitabil turneu și cel mai lung din istorie.” a scris artistul pe Instagram. Ed le-a mulțumit fanilor pentru toate momentele frumoase și le-a transmis că nu va uita niciodată turneul Divide.
Turneu a avut încasări în valoare de 775 milioane de dolari și a durat 893 de zile, pe când cel al trupei U2 a avut încasări de 735,3 milioane de dolari și a durat 760 de zile.
Surs foto: Getty, Instagram
Vezi și Profil de Celebritate - Keanu Reeves revine pentru un al patrulea Matrix
Gallery