ß
“Îngerii lui Charlie”, varianta Las Fierbinți! Anca Dumitra, Mirela Oprișor și Ecaterina Ladin au postat imagini de la filmările noului sezon din serialul-fenomen de la Pro TV, iar fanii le-au umplut paginile de Instagram cu complimente.
Aspirina, Gianinuta și Dalida au fost comparate de fani cu îngerii lui Charlie, în varianta Las Fierbinți. Cele trei actrițe s-au fotografiat în cabina de machiaj, aranjate, coafate și îmbrăcate în cele mai trendy haine… din sat.
Asprina face senzație cu un dres-plasă, papuci aurii și bijuterii opulente, Gianina e îmbrăcată și coafată de ocazie, iar Dalida pare pregătită pentru o zi lungă la primărie :)
“Cele mai distinse doamne”, “Trupa de soc!”, “Frumoase fete în sătucul ăla”, “Cele trei care au speriat Vestul! – sunt doar câteva dintre comentariile fanilor.
De curând, Mirela Oprișor a suferit un accident - și-a rupt degetul de la picor. În imagini se vede că vedeta poarta încă fașa.
Mirela Oprișor a fost la medic, care i-a spus că timp de trei săptămâni trebuie să țină degetul într-o fașă.
“M-am lovit în tocul de la ușă. Nu e așa grav, dar timp de trei săptămâni va trebui să fiu atentă și să stau cu degetul într-o fașă. Din păcate acum nu mai pot să conduc, dar sper totuși să o pot face în curând, pentru că am mașină automată”, a spus Mirela Oprișor pentru protv.ro.
După incident, actrița a mers la filmările pentru serialul Las Fierbinți. Spune că în scenele pe care le filmează acum nu o încurcă faptul că are degetul de la picior imobilizat. Durerea și-o calmează cu medicamente. Mirela speră să se descurce și la teatru: săptămână care urmează joacă în două spectacole.
Gallery