Întoarsă din Turcia, unde a fost în vacanță, Anamaria Prodan continuă să facă senzație. De data aceasta într-un club de fițe, de pe litoralul românesc.
Vacanța continuă pentru Anamaria Prodan care a făcut senzație într-un club de fițe din stațiunea de pe litoralul românesc, Mamaia.
Impresara a reușit să atragă taote privirile în club, aceasta sărbătorind ziua de naștere a fiicei sale, Sarah Dumitrescu care a împlinit 19 ani. La petrecerea de fițe a fost fiica cea mare Rebecca, în vârstă de 20 de ani, și mai mulți apropiați ai familiei.
Anamaria Prodan a imortalizat mai multe momente de la petrecere. "Mama te iubește fără mărginele!", a scris impresara pe Instagram.
Recent, Sarah, fiica cea mică a lui Anamaria Prodan, a dat lovitura. Baschetbalista în vârstă de 19 ani va juca în echipa Universității Mississippi, Ole Miss.
Sarah Dumitrescu a dat marea veste pe contul personal de Twitter:
”Sunt recunoscătoare că am şansa să joc baschet, sportul pe care îl iubesc, la un nou nivel. Vreau să le mulţumesc tutoror şcolilor care m-au selectat. Acestea fiind spuse, sunt extrem de fericită să vă anunţ că voi juca la Universitatea Mississippi”, a scris Sahah pe internet.
Anamaria Prodan și primul ei soț. Tibi Dumitrescu, au împreună două fete, pe Rebecca și pe Sarah. Au fost căsătoriți 9 ani, în perioada 1998-2007 și au locuit împreună în Statele Unite, unde Tibi a jucat baschet.
Agentul FIFA a rămas în relații foarte bune cu fostul soț. Ea a mărturisit în trecut că și Laurențiu Reghecampf se înțelege minunat cu fostul ei soț.
Foto: Instagram
Vezi: Profil de celebritate - Jennifer Lopez
Gallery