Milioane de oameni au urmărit cu sufletul la gură aventurile lui din Prison Break, rolul lui Michael Scofield făcându-l celebru în toată lumea. Wentworth Miller a ajuns idolul unei generații, care însă nu au știut nimic despre frământările lui interioare.
Înainte ca actorul să recunoască public că a trecut printr-o depresie cruntă, acesta a avut mai multe tentative de sinucidere. În 2007 a negat în revista InStyle că e gay, însă a făcut publică orientarea sa sexuală în 2013. Invitat la un festival de film în St. Petersburg , acesta a refuzat invitația în semn de protest față de felul în care sunt persecutate persoanele gay în Rusia.
Wentworth Miller a vorbit pentru prima oară despre problemele sale cu depresia în 2016, când paparazzii l-au surprins într-un moment dificil din viața sa, când ajunsese supraponderal. “Mă lupt cu depresia încă din copilărie. E o bătălie care mă costă timp, oportunități, relații și mii de nopți pierdute”, a spus actorul, explicând că s-a refugiat în mâncare pentru consolare.
Wentworth Miller și-a șocat fanii în trecut cu o declarație cutremurătoare, după ce a spus că în tinerețe a încercat de mai multe ori să se sinucidă.
"Prima dată când am încercat să mă sinucid a fost când aveam 15 ani. Am așteptat până când familia mea a plecat în mini-vacanța de weekend și odată rămas singur în casa am înghițit un tub întreg de pastile. Nu îmi amintesc ce s-a întâmplat în următoarele zile, dar luni dimineața m-am trezit și m-am dus la scoală ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Când am fost întrebat dacă acesta a fost un semnal de atenție că am nevoie de ajutor am răspuns că nu, pentru că nu am povestit nimănui experiența”, a declatat Wentworth într-un interviu înregistrat de TMZ.com.
A reușit să treacă peste acest episod din viață sa, iar după Prison Break Miller a jucat în alte seriale de succes. Până în 2018, fanii l-au putut vedea în The Flash și Legnds of Tomorrow.
În ultima perioadă însă actorul a fost de nevăzut. Nu se mai știe nimic despre el, nu este implicat în proiecte noi și nici paparazzii nu au reușit să îl mai surprindă în public. Fanii așteaptă cu nerăbdare noi informații despre actorul lor preferat.
Gallery