Indiferent de domeniul în care activezi, îți dorești să fii productiv, creativ și eficient, pentru a avea cât mai mult succes și pentru a primi laudele pe care le meriți.
Cu toate acestea, te poți simți copleșit de sarcinile numeroase pe care le ai de îndeplinit sau nu știi cum să le prioritizezi. În rândurile de mai jos, îți propunem câteva moduri prin care poți stimula productivitatea la birou, care te afectează atât pe tine, în calitate de angajat, cât și pe angajatori. Iată care sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știi!
Planifică-ți timpul cu atenție
Primul lucru de care trebuie să te ocupi atunci când ajungi la birou ține de planificarea atentă a timpului, astfel încât să duci la bun sfârșit toate taskurile. Dacă ai fost pus cel puțin o dată în ipostaza de a te întreba cum de a trecut atât de repede timpul, înseamnă că ai nevoie să înveți cum să controlezi orele de muncă. Astfel, concentrează-te asupra sarcinilor și scapă de elementele care îți distrag atenția. Orientează-te către activitățile importante, ținând cont de faptul că toate taskurile de la job pot fi împărțite în categorii: urgente, importante sau care mai pot fi amânate. Deși ești tentat să acorzi atenție doar problemelor urgențe, riști ca și celelalte categorii de sarcini să nu mai suporte amânare. Totodată, managementul timpului înseamnă și prevenire, însoțită de stabilirea priorităților. Lipsa stabilirii unor obiective va duce la pierderea timpului cu lucruri plăcute dar fără o importanță clară.
Creează un spațiu de muncă relaxant
Un factor esențial în a promova productivitatea și eficiența la birou constă în crearea unui spațiu de muncă relaxant. Altfel spus, chiar și biroul la care lucrezi trebuie să îți ofere o stare de bine și să fie plăcut și confortabil. Poți obține acest efect cu ajutorul unei poze înrămate, a unei lămpi de birou sau chiar a unei flori. Găsești aranjamente florale aici, cu ajutorul cărora poți înfrumuseța biroul, transformându-l într-un spațiu atractiv. Florile nu doar că te vor ajuta să-ți creezi o atmosferă proprie, ci te vor îndemna să te bucuri mult mai mult de mediul înconjurător. Din prima secundă în care ajungi la locul de muncă, spațiul de lucru trebuie să te facă să te simți bine și să te atragă, din punct de vedere vizual. Astfel, vei avea mai mult spor să îți finalizezi sarcinile și vei fi mai bine dispus.
Renunță la sursele de distragere a atenției
Un motiv pentru care nu reușești să fii productiv la birou ține de apariția surselor care îți distrag atenția și te fac să îți pierzi concentrarea. De pildă, atunci când în jurul tău este gălăgie, când ai colegi care te întrerup sau când telefonul îți sună insistent, îți poți pierde din capacitatea de concentrare. O soluție utilă ar fi să încerci să te izolezi, atunci când ai de îndeplinit lucruri care necesită o atenție sporită. Poți opta pentru căști, care vor izola zgomotul din exterior și te vor ajuta să îți duci la bun sfârșit toate sarcinile.
Bucură-te de pauze la momentul oportun
Eficiența la locul de muncă nu presupune ore infinite de lucru și de epuizare, de dimineață până seara. Astfel, dacă îți dorești să lucrezi corect și să fii productiv la birou, trebuie să te bucuri de pauze. În afară de pauza de masă, încearcă să iei pauze scurte atunci când te simți prea solicitat sau în momentul în care ai finalizat unul dintre taskuri. Doar în acest fel te vei simți productiv și vei reuși să te bucuri de scurte momente de relaxare.
Nu te ocupa de mai multe taskuri simultan
Chiar dacă te simți capabil să îndeplinești mai multe taskuri în același timp, acest lucru nu înseamnă că ai fost productiv sau eficient într-o zi de muncă. Atunci când te ocupi de multe lucruri simultan, riști să pui pe locul doi calitatea și să te axezi pe cantitate. Se recomandă să te concentrezi pe câte o singură sarcină pe care să o duci la bun sfârșit și abia apoi să treci la următoarea. În acest fel, vei reuși să îți îndeplinești taskurile cu succes și să obții rezultatele dorite.
Stimularea productivității la locul de muncă nu reprezintă un obiectiv greu de atins. Este nevoie de construirea unui spațiu relaxant, de o stare de spirit bună și de multă organizare!