ß
Cea mai bună soluție utilizată în prezent pentru înlocuirea dinților lipsă, reprezintă un implant dentar.
Vindecarea după realizarea unui implant poate fi anevoioasă, în cazul în care pacientul urmează un tratament cu medicamente care pot influență negativ aceată intervenție. Din această grupa fac parte și următoarele:
Medicamente antidepresive
Sunt persoane care se confruntă cu tulburări anxioase în perioada în care decid să meargă la stomatologie pentru a apela la un implant dentar. Multe dintre acestea administrează antidepresive pentru a reduce și elimina anxietatea. Au un rol negativ aceste medicamente în cazul unui impantul dentar? Studii de specialitate susțin acest lucru.
De exemplu, cercetările realizate la Universitatea din Buffalo arată că utilizarea antidepresivelor în timpul tratamentului de implanturi dentare crește riscul eșecului nu mai puțîn de patru ori. Ce justifică apariția unui astfel de eșec și de ce influențează negativ antidepresivele procesul de implantare?
În primul rând, medicamentele utilizate frecvent pentru a se gestiona optim starea de spirit și natură emotivă au că efect afectarea metabolismului osos, deosebit de important în osteointegrare, în cazul implanturilor dentare.
Deși, indiscutabil, medicamentele antidepresive ajută milioane de persoane din întreagă lume, efectele secundare pe care le au trebuie să fie analizate bine. De astfel, efectele secundare includ:
- osteoporoză, caracterizată prin fragilitatea oaselor;
- acatisia, o afecțiune caracterizată de imposibilitatea persoanei afectate de a stă nemișcată – induce și mișcarea capului și a maxilarului;
- bruxism, manifestată prin scrâșnirea dinților;
- uscăciunea gurii.
Toate aceste manifestări afectează procesul de vindecare a implanturilor.
Alte medicamente care influențează negativ tratamentul cu implanturi dentare:
Bifosfonatii, clasa de medicamente antiresorbtive
Bifosfonatii sunt o categorie de medicamente administrate pentru osteoporoză. Acționează că inhibitori ai celulelor ce afectează oasele, îmbunătățind densitatea osoasă. Problema este că, pentru vindecarea oaselor, eliminarea unui fragment osos este la fel de importantă precum plasarea unuia, ceea ce înseamnă că, în cazul persoanelor cărora li se administrează bifosfonati, corpul va acceptă mai greu un implant dentar. Datele care măsoară magnitudinea impactului bifosfonatilor în aceste cazuri sunt diferite, însă destul de importante pentru a fi luate în considerare.
AINS, medicamentele antiinflamatorii nesteroidiene (AINS)
Reprezinta o clasa comună de calmante. Această clasa include: ibuprofenul, diclofenacul, naproxenul și celecoxib.
Există studii de specialitate care arată că această clasa de medicamente poate afecta vindecarea oaselor.
Cu toate acestea, există și studii care arată contrariul, motiv pentru care este recomandat să se evite doar dacă există și alți factori de risc pentru insuficientă implantului dentar.
Antibioticele
Nu în ultimul rând, există studii care arată că unele antibiotice afectează creșterea oaselor. Fluorochinolonele, medicamente antimicrobiene, reprezintă cele mai frecvent antibiotice asociate cu probleme de creștere osoasă și cu vindecarea osoasă.
Mai multe antibiotice din această clasa au fost asociate cu probleme de creștere osoasă, inclusiv ciprofloxacina, norfloxacina și ofloxacina. Potrivit specialiștilor care realizează implant dentar în București, la clinică stomatologică Plaza Dent, inconvenientul constă în faptul că astfel de antibiotice sunt folosite uneori și pentru a se ține sub control boală gingiilor care amenință implanturile dentare.
Deși exemplele anterioare menționează unele dintre cele mai frecvente medicamente care pot afecta implanturile dentare, nu intră în discuție că articolul oferă o lista exhaustivă a tuturor medicamentelor care pot pune implanturile dentare în pericol.
Este esențial că pacientul să comunice eficient cu medicul stomatolog și să îi spună inclusiv ce tratament urmează pentru alte afecțiuni cu care se confruntă.