• PRO TV
  • UPGRADE 100 lansează „The Virtual Festival”: peste 600 de prezentări, workshopuri și conținut profesional

UPGRADE 100 lansează „The Virtual Festival”: peste 600 de prezentări, workshopuri și conținut profesional

UPGRADE 100 lansează „The Virtual Festival”: peste 600 de prezentări, workshopuri și conținut profesional

Organizatorii UPGRADE 100 – festival regional dedicat transformării digitale și comunicării online, lansat la București în anul 2012, sub numele inițial iCEE.fest – au lansat azi platforma The Virtual Festival.

Disponibilă în varianta desktop și ca aplicație mobilă iOS și Android, UPGRADE 100 / Virtual Festival conține peste 600 de prezentări, totalizând circa 400 de ore de workshopuri și conținut atent selecționat din ultimele 4 ediții ale festivalului dar și de la alte evenimente private organizate de companie.

Aplicația mobilă cuprinde, în plus, agenda festivalului fizic, cu fiecare prezentare alocată pe scene și pe ore, pentru a le da șansa celor care au fost (sau nu) la eveniment să vizioneze și prezentările pe care nu le-au văzut live. 

Vezi și:


Tot în aplicația mobilă sunt disponibile instrumente de networking și business match-making între membrii comunității.

Domeniile acoperite de prezentările din UPGRADE 100 – Virtual Festival sunt diverse, de la marketing online cu specialiști de la marile companii globale, până la subiecte care acoperă creativitate, e-commerce, realitate virtuală, video gaming, e-health, smart homes, fintech, blockchain, online PR, impactul tehnologiei în democrație, startups și digital disruption, în general - cu aplicabilitate în mai multe industrii.

„Cine spune că un festival dedicat transformării digitale trebuie să se desfășoare doar într-un spațiu limitat fizic și doar pentru două zile? 

Tehnologia ne permite, azi, să avem un festival global, continuu, și să formăm fără a ține cont de granițe o comunitate de „doers and changers” din toate domeniile transformării digitale.

Cam acesta ar fi planul, pe termen mediu și lung: digitalizarea cât mai completă a experienței de festival și posibilitatea, pentru participanți, de a accesa oriunde, oricând, și de pe orice device, atât conținutul amplu pe care nu au cum să îl consume în timpul festivalului „fizic”, cât și baza de date care cuprinde alți membri ai comunității, cu toate oportunitățile aferente. 

De aceea am decis să numim proiectul un festival virtual – pentru că, în esență, asta este”, explică Dragos Stanca, fondator UPGRADE 100.

Accesul premium în The Virtual Festival se face pe baza biletului la edițiile UPGRADE 100 de anul acesta și pentru posesorii de bilete pentru ediția de anul viitor. Pentru cei care doresc doar acces virtual la festival, există pe site-ul UPGRADE100.com un bilet special – disponibil în același sistem ca și biletul la festivalul propriu-zis. Varianta gratuită presupune doar crearea unui cont (75% din conținut este disponibil în acest sistem).

O dată cu această lansare, platforma UPGRADE 100 cuprinde acum festivalul, care se desfășoară anual la București, emisiunea radio si podcastul de tehnologie și cultură digitală cu același nume, site-ul de știri și informații aferent precum și, de azi, noua aplicație web and mobile UPGRADE 100.

Printre partenerii proiectului din acest an s-au numărat Orange – partener principal de 10 ani -  Nissan, George/ BCR, Coca-Cola, GLO, mPlatform, Verizon Media, SalesForce, MedLife, Majoritas Academy și alții.

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni