ß
Joey Chestnut (35 de ani) a primit porecla „Fălci”, după ce a reușit să câștige pentru a 12-a oară neobișnuitul concurs de mâncat hot-dogi.
Pe 4 iulie, americanii devorează hot-dogi, unul dintre simbolurile naționale. Însă, unii o fac cu stil, cum e Joey Chestnut, un bărbat din California care de meserie e „mâncător profesionist”.
Joi, de Ziua Independenței SUA, americanul a dat gata 71 de hot-dogi în 10 minute, în cadrul competiției anuale de 4 iulie care are loc în Coney Island, New York.
Performanța sa este remarcabilă, însă nu se compară cu cea de anul trecut, când a mâncat 74 de crenvurști.
Joey Chestnut (stânga). FOTO: Getty Images
„Voiam să dau gata 75. Mereu vreau să bat recorduri. Sper că anul viitor voi veni cu o nouă strategie și voi reuși cumva să fac asta”, a spus mâncătorul de crenvurști, conform today.com.
Citește și: Născut pe 4 iulie. Cine sunt celebritățile care își serbează ziua odată cu cea mai puternică țară din lume
Bărbatul a început tare, iar după 5 minute mâncase deja 45 de hot-dogi. Cu burta aproape plină, Chestnut a lăsat-o mai moale pe final. La capătul celor 10 minute, bărbatul din California s-a oprit la 71 de bucăți.
Joey „Fălci” Chestnut deține nu mai puțin de 49 de recorduri mondiale la competiții de mâncat.
Joey Chestnut (dreapta). FOTO: Getty Images
Pentru a reuși să consume atâtea sandvișuri cu crenvurști într-un timp atât de scurt, Joey a adoptat așa-numita metodă „Solomon”. Aceasta presupune tăierea crenvurștilor pe lungime și înmuierea pâinicilor în apă, pentru a aluneca mai ușor pe gât.
Și femeile sunt mari devoratoare de hot-dogi. Miki Sudo, câștigătoarea din acest an, a reușit să mănânce 31 de cârnați, cu șase mai puțini decât anul trecut.
Vezi și: Profil de celebritate - Chris Hemsworth
Gallery