ß
  • PRO TV
  • Ce pretenții are celebra trupă de dans irlandez „Lord of the dance”!

Ce pretenții are celebra trupă de dans irlandez „Lord of the dance”!

Ce pretenții are celebra trupă de dans irlandez „Lord of the dance”!

Cum se vor răsfăța dansatorii în culise, după spectacolul de pe 22 iunie!

Pentru spectacolul ”Dangerous games” pe care celebra trupă de dans irlandez "Lord of the dance", îl va susține sâmbătă, 22 iunie, pentru prima dată pe scena din aer liber de la Arenele Romane, organizatorii fac ultimele pregătiri și pun la punct toate detaliile astfel încât să fie respectate toate condițiile impuse de managementul artistic.

Noul show „Dangerous games” creat de celebrul dansator și coregraf Michael Flatley vine cu o nouă abordare din toate punctele de vedere.

Echipa "Lord of thr dance" alcătuită din 63 de persoane, incluzând dansatorii și personalul tehnic, va beneficia de cazare la un hotel de 4 stele din centrul Capitalei având la dispoziție servicii complete, non-stop.

Mesele artiștilor vor cuprinde diferite feluri de mâncare pornind de la supă, carne de vită, curcan sau porc, pește, fructe de mare și o opțiune vegetariană, plus desert. De asemenea, băuturile care nu trebuie să le lipsească dansatorilor sunt apa plată și minerală, fresh-urile de portocale și merișoare sau laptele. De obicei, după spectacol, artiștii sărbătoresc succesul gustând un pahar de vin alb sau roșu, bere, ciocolată și fructe.

O altă cerință esențială a dansatorilor irlandezi a fost aceea ca organizatorii să asigure în backstage, o cabină terapeutică spațioasă cu pat de masaj și cel puțin 40 kg de gheață.

Acest ”show time extravaganza”, cum a mai fost numit de jurnaliștii Los Angeles Time, spectacolul ”Dangerous games”, captivează audiența prin complexitatea noilor elemente de coregrafie acompaniate de muzica live dar și prin intermediul setului vizual adaptat tehnologiei de ultimă generație, de la proiecții holografice 3D, efecte speciale de lumini și lasere sau roboți dansatori. Timp de două ore, spectatorii vor face o incursiune în folclorul irlandez bazat pe lupta dintre bine și rău, o poveste de iubire în care supremația va fi câștigată în pași de dans.


Regulament


Întrucât au mai rămas doar câteva zile până la momentul reîntâlnirii cu membrii trupei "Lord of the dance", organizatorii vin în întâmpinarea publicului participant cu regulile de acces precum și alte informații importante de interes general.

  • Accesul publicului în locatie se va face începând cu ora 19:00.
  • Spectacolul va începe la ora 20:30 și va avea o pauză de aproximativ 20 minute.
  • Accesul la spectacol este permis doar pe baza biletului valid, unei singure persoane, o singură dată. Dacă spectatorii doresc să părăsească incinta vor putea reintra achiziţionând un alt bilet.
  • Accesul copiilor cu vârste de până la 3 ani este gratuit dacă va fi ținut în brațe de către părinte/tutore, fără să ocupe un alt loc și fără să incomodeze în vreun fel ocupanții de drept ai locurilor alăturate. Copiii care depășesc această vârstă vor avea acces numai pe baza unui bilet valid. Minorii trebuie să fie însoţiţi de un adult si este recomandată purtarea căștilor de protecție în cazul copiilor de până la 6 ani.
  • Participanții la spectacol sunt rugați să evite deplasarea cu autoturismul personal și să vină la spectacol pe jos sau cu ajutorul mijloacelor de transport în comun. Mijloacele de transport în comun care pot fi utilizate pentru a ajunge la Arenele Romane sunt: metrou până la staţia Tineretului sau Eroii Revoluţiei sau liniile STB 47, 7 şi 232 până la staţia Autogara Filaret. 
  • În caz de ploaie, accesul cu umbrele nu va fi permis, spectatorilor fiindu-le recomandat să utilizeze pelerine de ploaie.
  • Nu va fi permis accesul cu: băuturi și produse alimentare cumpărate din afara perimetrului locației, sticle (inclusiv sticle de parfum de orice cantitate, orice alte sticle sau deodorante), bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve, artificii, bannere susținute de bețe, spray-uri, lasere, scaune, arme, obiecte contondente, lanțuri, umbrele, animale de companie, rucsacuri, căști de motociclist, bagaje voluminoase mai mari decât o coală A4, selfie stick-uri, aparate foto profesionale sau aparate de înregistrare audio-video de orice fel sau aparate GoPro.
  • Din motive de securitate, participanții vor trece printr-un filtru de control corporal sumar, iar orice obiect interzis descoperit în urma verificărilor va fi oprit și va putea fi recuperat de la intrare. Organizatorii nu își asumă răspunderea pentru aceste obiecte.
  • Este interzis să se efectueze fotografii sau materiale video în scopuri comerciale fără acordul explicit din partea organizatorului. În caz de nerespectare, organizatorul are dreptul de a confisca aparatura foto sau video până la sfârșitul spectacolului și de a șterge înregistrările video și/sau audio.
  • Spectatorii sunt rugați să respecte măsurile de apărare împotriva incendiilor stabilite de organizatori și să urmeze instrucțiunile personalului calificat pentru evacuare în caz de urgență.
  • Organizatorul evenimentului nu poate fi făcut responsabil pentru vătămările și prejudiciile materiale sau de orice altă natură. Organizatorul își rezervă dreptul să refuze continuarea participării la eveniment persoanelor care reprezintă un pericol pentru siguranța și confortul celorlalți. În toate cazurile neprevăzute de acest regulament, măsurile necesare vor fi luate de organizator.  

Ultimele bilete rămase disponibile pot fi achiziționate în format electronic AICI

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni