ß
Actorul Cuba Gooding Jr s-a ținut de cuvânt și s-a predat la poliție, joi după-amiază. El a fost imediat arestat preventiv pentru acuzația de agresiune sexuală.
Cuba Gooding Jr s-a predat la sediul diviziei speciale a poliției din Manhattan. Însoțit de avocatul său, actorul a coborât dintr-un SUV de culoare neagră, după care a fost preluat de oamenii legii. Jurnaliștii prezenți în fața secției de poliție s-au contrat cu polițiștii pentru a reuși să-l fotografieze pe actor.
Îmbrăcat la patru ace și cu zâmbetul pe buze, starul a intrat în sediul poliției fără să facă vreo declarație, scrie Page Six. La ieșire nu a fost la fel de zâmbăreț, el fiind escortat la tribunal în cătușe.
FOTO: Profimediaimages.ro
Cuba Gooding Jr a ajuns ieri seară în fața judecătorului, unde i s-a comunicat că este obiectul unui proces penal intentat de o femeie.
Aceasta îl acuză pe actor că a pipăit-o într-un club din New York duminica trecută. Deși recunoaște că a petrecut până târziu în localul cu pricina, Cuba Gooding Jr neagă orice acuzație.
Vezi mai multe poze în GALERIA FOTO de la sfârșitul articolului!
Avocatul său a declarat că instanța nu are niciun motiv să ia vreo măsură împotriva actorului, întrucât imaginile surprinse de camerele de supraveghere demonstrează că Gooding nu s-a atins de femeia care a depus plângere.
Când s-a predat, actorul era avea zâmbetul pe buze. FOTO: Profimediaimages.ro
„O examinare atentă a video-ului care a fost făcut în acea seară scoate la iveală faptul că nu a fost niciun comportament penal sau nepotrivit din partea lui Cuba Gooding Jr și îl exonerează de orice infracțiune penală”, a spus avocatul Mark J. Heller.
Presupusa victimă a agresiunii este o femeie de 30 de ani care a depus plângere la poliție luni dimineață. Cuba Gooding Jr nu a putut fi găsit în New York în acea zi, fiindcă plecase în California, unde își are reședința.
Cu o zi înainte să se predea, actorul a dezvăluit că are încredere în sistemul de justiție american și că adevărul va ieși la lumină.
Gallery