• PRO TV
  • (P) De ce unele halate medicale sunt verzi sau albastre?

(P) De ce unele halate medicale sunt verzi sau albastre?

(P) De ce unele halate medicale sunt verzi sau albastre?

Cu toate că, în prezent, aceste articole vestimentare pot fi întâlnite în majoritatea clinicilor și spitalelor din întreaga lume, halatele medicale sunt de dată recentă, iar istoria lor începe cu adevărat la începutul secolului trecut.

Înainte ca acestea să existe, doctorii și chirurgii din acele vremuri consultau și chiar operau în hainele proprii, acoperite de un șorț simplu, precum cel de brutar. Șorțul avea mai mult rolul de a proteja îmbrăcămintea decât să respecte condițiile de igienă, atât de importante în ziua de azi.

Astfel, la începuturile secolului XX, chirurgii buni erau considerați aceia care aveau hainele cele mai pătate de sânge sau alte fluide. În acea era se punea mare preț pe costum, fiind greu să impui o uniformă acestei bresle. De asemenea, transmiterea virozelor și infecțiilor era un subiect controversat, nefiind luat atât de în serios.

Toate acestea s-au schimbat însă, odată cu izbucnirea pandemiei de Gripă Spaniolă (un fel de gripă aviară, cu o rădăcina foarte virulentă) în 1918. Prin urmare, specialiștii acelor vremuri au început să acorde o atenție tot mai mare măsurilor antiseptice, începând să includă în garderoba profesională măști din bumbac, mănuși de cauciuc și halate medicale. Chiar și în aceste condiții, scopul acestor articole vestimentare era mai degrabă să îl protejeze pe medic de bolile pacientului, decât să asigure un mediu curat și antiseptic.

Astfel, prin schimbarea percepției asupra patologiilor, precum și cu ajutorul oferit de avansul tehnologic din chimie și biologie, au luat naștere halatele medicale. De asemenea, condițiile de igienă din sălile de operații s-au îmbunătățit decisiv. De aceea, pentru sublinierea acest ultim aspect, personalul din spitale și clinici a început să poarte halate medicale albe, creând astfel imaginea astăzi binecunoscută a doctorului în alb.

Cu toate acestea, albul imaculat al halatelor medicale nu putea ascunde diverse pete, iar combinația de lumini puternice din sala de operații și strălucirea albului conducea rapid la obosirea ochilor. Drept urmare, în anii '50-'60 au apărut primele halate medicale verzi, care asigurau un contrast mult mai liniștitor cu mediul ambient.

Începând cu anii '70, halatele și uniformele medicale au început să se asemene foarte mult cu cele de astăzi, fiind compuse fie din bluze cu mâneci scurte și anchior, alături de pantaloni cu șnur, fie din halate lungi până la gambe, fabricate din bumbac sau din combinații bumbac-poliester. În prezent, se păstrează culoarea verde sau albastră pentru sălile de operații și există o varietate de nuanțe la îndemână, pentru a face mai ușor distincția între roluri în timpul operațiilor. De asemenea, multe halate medicale sunt personalizate, cu logo-uri brodate, printuri sau alte mici detalii.

Cât despre uniformele și halatele medicale ale asistentelor, acestea au un numitor comun: costumele de călugărițe, care includeau robă, o bonetă și un șorț, fiind des întâlnite la mijlocul sec. XIX. Dintre aceste articole vestimentare, s-au păstrat doar robele, sub formă de halate medicale în prezent, iar șorțurile se folosesc doar în cazurile invazive. Bonetele asistentelor, deși au devenit populare la începutul secolului XX, au ieșit din uz, din motive practice, în anii 70', odată cu apariția halatelor medicale moderne.

Putem observa cum istoria halatelor și uniformelor medicale este una de dată recentă, evoluând alături de medicină. În mai puțin de două secole, aspectul uniformelor a suferit transformări majore, evoluând de la un simplu șorț, până la halatele medicale întâlnite astăzi în clinici și spitale.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni