Olivia Culpo a fost Miss SUA, dar și Miss Univers, iar acum a fost desemnată cea mai sexy femeie din lume.
Modelul de 27 de ani a dezvăluit că a ajuns pe primul loc în lista anuală Maxim Hot 100 List - care validează cele mai captivante și puternice femei din cultura pop - într-o postare pe contul său de Instagram.
”Întotdeauna am privit cu admirație lista Maxim Hot 100”, a scris Culpo alături de imaginea coperții celebrei publicații.
”Sunt atâtea femei inteligente și de succes care m-au inspirat în carieră în nenumărate feluri și de aceea această copertă înseamnă mult pentru mine. Încă nu-mi vine să cred!
Mulțumesc revistei pentru șansa pe care mi-a dat-o și tuturor celor care au lucrat cu mine la asta”, a concluzionat Culpo.
Publicația, la rândul ei, a publicat știrea pe pagina oficială de Instagram, felicitând-o pe fosta Miss Univers pentru faptul că a fost desemnată cea mai sexy femeie din lume în 2019.
Topul Maxim 100, care a debutat în anul 2000, le-a oferit această etichetă unor staruri precum Taylor Swift, Miley Cyrus, Olivia Wilde sau Hailey Baldwin. Câștigătoarea de anul trecut a fost modelul Kate Upton.
Foto; Instagram, Profimedia
Vezi și: Ioana Filimon are planuri mărețe după experiența Ferma. Vreau să fiu Miss Top Model of the World!
Gallery