ß
Alina Ceușan a făcut un pas uriaș în viața sa!
Sâmbătă, Alina Ceușan s-a căsătorit cu Raul Tișa, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc în Cluj. Bloggerița a postat pe contul ei de Instagram imagini de la cununia civilă, aceasta purtând o ținută compusă dintr-un sacou alb, cu o fustă mini și o trenă albă, care a atras toate privirile.
"Ai venit în viața mea ca o mașină sport: gălăgioasă și rapidă, dansând pe stradă într-o noapte călduroasă de vară. M-ai învățat ce sunt viața, iubirea, credința, respectul și apoi cum să fur lumina reflectoarelor, cum să deschid o bere cu bricheta, cum să repar bateria mașinii, să îmi plătesc facturile, să mă îndepărtez când trebuie, să îmi asum riscuri, să omor cu bunătate. Acum șapte ani, ai venit în viața mea și n-ai plecat niciodată. Astăzi, este din nou prima zi. Cu dragoste, A” , a postat Alina Ceușan pe contul de Instagram.
Imediat după ce a postat primele imagini de la ceremonie, doamna Tișa a primit foarte multe mesaje de felicitări din partea influencerilor și vedetelor din România.
"Să vă înveliți cu o pătură de iubire enormă în fiecare seară și să dansați adorați în fiecare zi" , le-a spus Sînziana Sooper.
"Casă de piatră!" , "Felcitiări!" , le-a scris Anamaria Prodan și Laura Giurcanu. "Casă de piatră, Alina! Sunteți superbi!" , le-a postat Ioana Grama.
Ieri dimineață, Alina Ceușan a plecat spre Malta, unde își va cumpăra rochia de mireasă.
Pentru mai multe informații legate de nunta sa, puteți vedea un videoclip din emisiunea "Vorbește lumea":
Sursa foto: Alina Ceușan
Gallery