Markus Schulz și iubita lui, Adina Butar, s-au căsătorit pe 1 iunie la Ibiza. Desemnat cel mai bun DJ al Americii în 2018, muzicianul de origine germană a renunțat la burlăcie la 44 de ani.
După mai bine de 5 ani de relație, Adina Butar și Markus Schulz s-au căsătorit de Ziua Copilului, așa cum au promis anul trecut. Adina este o cântăreață de origine română din Deva care l-a cunoscut pe DJ-ul american în 2012.
După ce au lucrat împreună la realizarea albumului „Scream”, semnat de Markus Schulz, cei doi au început o relație care acum s-a materializat printr-o căsnicie.
Cei doi au închiriat un hotel întreg din Ibiza, pe durata a patru zile, pentru petrecerea de nuntă. Prietenii apropiați și familiile lor le-au fost alături, însă muzicienii au primit mesaje de felicitare de la fani și de la alți artiști consacrați.
FOTO: Markus Schulz Instagram
„Frumos cuplu! Felicitări”, a scris Armin van Buuren pe Instagram în dreptul unei fotografii cu cei doi.
Ceremonia religioasă a avut loc în curtea hotelului și a fost dominată de culoarea alb: rochia Adinei a fost albă, trandafirii și bujorii care au decorat grădina au fost albi, iar costumul de mire al lui Markus s-a asortat perfect cu întreg decorul.
Adina Butar și Markus Schulz fac echipă și în muzică. Cei doi au semnat deja mai multe albume împreună, pe care le-au scos la casa de discuri pe care o dețin împreună de când au stabilit că relația lor e serioasă.
Anul trecut, Adina Butar a dezvăluit într-un interviu acordat PROTV.RO că ea și actualul ei soț își construiesc o casă în stilul celor din Tirolul austriac, în apropiere de Sarmizegetusa.
„Va fi o casă cu etaj, cum sunt casele de la munte în Austria. Ne place mult zona, iar terenul e aproape de pădure și are vedere panoramică. Noi ne încărcăm mereu cu energie pozitivă când mergem acolo. Cred că este unul dintre puținele locuri din întreaga lume cu o așa energie a pământului”, spunea Adina Butar, pentru PROTV.RO.
În prezent, cei doi locuiesc la Miami, unde dețin o locuință impresionantă.
DJ-ul german a susținut primul lui concert în România în 2018, la festivalul UNTOLD. În scurta sa ședere în țara noastră, Markus Schulz a semnat un contract cu o importantă casă de discuri de la noi. Totodată, a semnat colaborări cu artiști precum Smiley și Alina Eremia.
La UNTOLD 2018, Markus Schulz a dezvăluit că are o iubită din România și că o va lua de soție. Vezi mai jos interviul pe care artistul l-a acordat atunci platformei online protvplus.ro!
Gallery