ß
Ana Maria Pantaze este marea câștigătoare a premiului de 120.000 de dolari și a trofeului emisiunii Românii au talent, sezonul 9 suprem.
Ana Maria Pantaze a fost votată pe primul loc în urma performanței sale de vineri seară, când a interpretat, în manieră proprie, piesa ”Purple Rain”.
Ana a fost pariul lui Mihai Petre în acest sezon, juratul oferindu-i, la audiții, Golden Buzz-ul, impresionat de calitățile sale vocale. ”A fost vorba de instinct. Un Golden Buzzer îl simți. Am simțit că trebuie să apăs și mă bucur că și cei de acasă cred că orice vis poate deveni realitate. Mă bucur că a câștigat, sper să continue și să aibă din ce în ce mai mult curaj”.
Într-un interviu pentru protvplus.ro, imediat după marea finală Românii au talent de aseară, Ana Maria Pantaze a declarat emoționată că se gândește la Emma Neagu, gimnasta de 15 ani care a pierdut lupta cu boala. ”E vorba de o fată, care trebuia să fie pe scenă și care m-a emoționat. Chiar nu merita...”, a spus aceasta cu ochii în lacrimi.
Cât despre faptul că a câștigat marele premiu, Ana Maria a mărturisit: ”Nu mă vedeam aici. Pentru că am făcut un pas care a fost greu pentru mine dar, împinsă de la spate, am reușit. Contează foarte mult să ai curaj. Mulțumesc celor de acasă pentru că au avut încredere în mine, m-au votat și au ținut cu mine”.
Într-un interviu pentru protv.ro, Ana Maria Pantaze dezvăluia cum a ajuns să facă o pasiune pentru muzică. ”Ascult aproape orice. Și operă. Și clasică. Și jazz. Ascult de toate, nu am o preferință. Cam de toate. Am început cântând prin casă, prin baie, fredonând, pe urmă am ajuns la karaoke. Lumea a început să spună că am voce și că ar trebui să fac ceva cu ea, dar am zis că eu vin „de fun" la karaoke, nicidecum să impresionez pe cineva. M-au împins de la spate prietenii: „Du-te, du-te și fă ceva!" Și m-am dus”.
”Atunci când eram eu mică era mai greu, trebuia să dai foarte mulți bani și părinții mei nu au avut bani atât de mulți încât să mă trimită la o școală de canto. Prima oară am făcut balet, pe urmă de la balet m-am dus la dansuri clasice, după aia m-am dus în croitorie pentru că nu am mai avut bani să continui. Și ăsta a fost jobul pe care l-am continuat”, a spus Ana Maria, care acum este câștigătoarea a 120.000 de euro și a trofeului Românii au talent.
Gallery